Acasă Actualitate Petru Ilieșu: “Invităm organizațiile umanitare din Timișoara la o întâlnire pentru reactivarea...

Petru Ilieșu: “Invităm organizațiile umanitare din Timișoara la o întâlnire pentru reactivarea FOU!”

DISTRIBUIȚI

Marți, 4 decembrie, la ora 12,30, Federația Organizațiilor Umanitare (FOU) Timișoara invită organizațiile din Timișoara la o întâlnire privind reactivarea FOU. “Ne adresăm în primul rând organizațiilor care au făcut parte din acest amplu organism din necesitatea de a consolida rolul organizațiilor neguvernamentale în comunitate, de a redefini sistemul de comunicare inter-organizațional, pentru o mai bună informare internă și externă cât și exprimare a  importanței și eficienței activităților pe care, fiecare asociație sau fundație o desfășoară”, spune Petru Ilieșu, președintele Fundației Timișoara 89, fost președinte FOU.

Federația Organizațiilor Umanitare Timișoara (F.O.U.) a fost înființată încă din anul 1991 și a cuprins la un moment dat peste 28 de ONG. În primii ani de la înființare a avut o bogată activitate zonală și internațională colaborând în special cu organisme exemplare din Suedia, Olanda, Danemarca, Statele Unite. În acest context au fost organizate schimburi de experiență, seminarii și cursuri care au format primele ONG-uri constituite în Romania și au structurat eficient serviciile sociale comunitare în spiritul utilității și managementului minimelor costuri  și maximei eficiențe.

Faptul că în cursul anilor, din cauza schimbărilor economice și a creșterii birocrației, a unei legislații abundente care copleșește capacitățile obișnuite de a rezista a organizațiilor umanitare, un mare număr de ONG-uri s-au desființat, iar cele care mai funcționează în prezent sunt încă dependente de finanțări din afara României.

“Considerăm că în prezent este nevoie de o mai mare vizibilitate a rolului ONG-urilor și al aportului pe care organismele sociale, în general, îl au în comunitate iar solidarizarea acestora într-o formă coerentă și reprezentativă este imperativă”, atenționează Petru Ilieșu. Detalii la: tim89petruiliesu@gmail.com.

 

Comentarii

comentarii