Acasă Economic Timişul conduce topul vânzărilor de terenuri agricole

Timişul conduce topul vânzărilor de terenuri agricole

DISTRIBUIȚI

Volumul tranzacțiilor cu terenuri agricole s-a diminuat cu 5,5% în primele 11 luni ale acestui an, comparativ cu perioada similară a anului anterior, în tendință cu evoluția generală descendentă a tranzacțiilor cu apartamente și case, dar cu o scădere mai puțin abruptă, potrivit datelor Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) analizate de Profit.ro.

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider. Din ianuarie și până în noiembrie, au fost tranzacționate la nivel național peste 110.000 de loturi de teren. În luna martie au fost vândute cele mai multe loturi, respectiv 13.848 de terenuri, urmată de luna mai, cu 13.501 de loturi, și luna februarie, cu peste 12.000 de contracte de vânzare înregistrate la cadastru.

Cele mai multe parcele au fost înstrăinate în județul Timiș, unde proprietarii de terenuri agricole au încheiat circa 8.800 de tranzacții de vânzare-cumpărare în primele 11 luni ale acestui an, echivalentul a 8% din numărul total de loturi agricole vândute în această perioadă la nivel național. Luna în care bănățenii au vândut cel mai mare volum de pământ a fost aprilie, cu 1.289 de loturi, dublu față de volumul de tranzacții încheiat în luna august.

Topul județelor cu cel mai mare număr de tranzacții cu terenuri agricole încheiate în primele 11 luni este completat pe locul doi de Dolj, cu circa 6.500 tranzacții, Arad, cu aproximativ 6.300 de terenuri vândute, Galați, cu 5.045 de vânzări, și Brăila, cu 5.026 de tranzacții. Practic, primele cinci județe din top acoperă aproape 30% din numărul de terenuri agricole vândute în primele 11 luni ale anului la nivel național. Ministerul Agriculturii și-a dat avizul final pentru doar 17 tranzacții cu terenuri agricole mai mari de 30 de hectare în primele 11 luni ale acestui an. Acestea cumulează o suprafață totală de aproape 866 de hectare, iar prețul mediu de tranzacționare a fost de 5.300 de euro/hectar. Cel mai scump teren, în suprafață de 85,4 hectare, a fost cumpărat la un preț de 2,56 milioane lei (circa 558.000 euro). Terenul este în comuna Voiteg din județul Timiș și a fost achiziționat de Corvin-Petru Mateiu, prin firma Agro Nevada Tim.

Cumpărătorul este unul dintre cei mai mari producători agricoli din Banat, cu un portofoliu de terenuri de peste 8.500 de hectare. Tot el a fost autorul celei mai mari tranzacții cu teren arabil din România în anul 2015, când a cumpărat 142,2 de hectare tot în comuna Viteg la un preț de 1,3 milioane euro. Ulterior, Mateiu a mai cumpărat 260 de hectare de teren în aceeași localitate, pentru care a plătit 2,4 milioane euro. Totuși, achiziția lui Mateiu nu a fost realizată la cel mai mare preț pe hectar. Antreprenoarea Ardenița Medințu a cumpărat un teren de 32 de hectare în Arad, executat silit de Marfin Bank, la un preț record de 16.625 euro/hectar. Gheorghe și Ardenița Medințiu sunt cunoscuți ca posesorii primei firme înregistrate în Arad. Complexul comercial Jackson Bazar din centrul Aradului, deținut de soții Medințiu, este una dintre cele mai mari afaceri antreprenoriale din municipiu. Cele mai puține terenuri agricole vândute în această perioadă au fost în județele Covasna, Maramureș, Bistrița Năsăud, Vâlcea și Gorj, singurele care figurează în clasament cu mai puțin de 1.000 de loturi tranzacționate.

(sursa: profit.ro)

Comentarii

comentarii