Anul 1881 a fost începutul monarhiei din România, dar tot 10 mai, însă 1866, a fost anul intrării Principelui Carol I în România, un prinţ din dinastia Hohenzolern – Sigmaringen. 10 mai este o zi importantă de două ori în viaţa României, dar de ambele dăţi legată de rege, de monarhie, de istoria noastră irepetabil de plină de necunoscut. Dacă am fi avut şansa, incredibila şansă la monarhie, atunci am fi în anul 130 al monarhiei. An în care am fi putut sărbători o constituţie modernă, între cele mai moderne din lumea acelor vremi, una cu viziuni liberale, generată de capacitatea de a conduce prin artă, dar şi prin ştiinţa conducerii, armonizate de Carol I într-un ansamblu de elemente care au salvat ţara Lui Carol I nu i-a mai păsat de turci, a adoptat comportamentul demn al învingătorului, a dat României o altă şansă, a rescris istoria. Anul 2011 este, din punctul de vedere al istoriei, unul de mare bucurie calendaristică: 145 de ani de la intrarea lui Carol I în Bucureşti, dar şi 130 de monarhie, după ungerea lui ca rege şi declararea României ca stat monarhist. Din păcate pentru noi, un popor traumatizat de prea multă impostură, dezordine şi minciună, de prostie, dar şi de rea intenţie, acum suntem victimele unui dezastru politic şi de guvernare, din care nimeni nu mai ştie cum am putea ieşi. Azi, în mai multe biserici şi catedrale din România se vor ţine slujbe pentru monarhie (Te Deum), la care, ca de obicei, vor fi prezenţi câţiva politicieni din opoziţie, câţiva romantici puri, ataşaţi ideii de monarhie, câţiva oameni poate doar trecători prin spaţiul sacru al catedralei… Imaginea monarhiei în România este excepţional susţinută de Familia Regală a României, de Regele Mihai I, Principesa Margareta şi Principele Radu. Eforturile Familiei Regale de a susţine încrederea altor case regale din Europa pentru România sunt persuasive şi neobosite. Discrepanţa între această imagine, promovată de valori autentice moral şi imaginea distrusă complet de o conducere fără logică, moralitate şi inteligenţă, se află în două lumi paralele. Trăim într-o spaimă a reputaţiei, care ne afectează chiar şi liniştea personală. România poate fi în sărbătoare, în 10 mai a fiecărui an, sau România poate fi într-o jale fără sfârşit, în orice zi din an. Azi vom spune: „Trăiască Regele, în pace şi onor, de ţară iubitor şi-apărător de ţară!”. Azi, în fiecare „azi” al ultimilor ani, conducătorii noştri habar nu au despre onoare, iubire, ţară, apărare. Suntem complet dezbrăcaţi de şansa de a le avea! Fără Rege pe tron, România este ca un bolnav fără viitor.