Acasă Actualitate Donaţie de carte pentru biblioteca şcolii din Utvin

Donaţie de carte pentru biblioteca şcolii din Utvin

DISTRIBUIȚI

Cu ocazia zilei de 1 iunie, voluntari din cadrul companiei Smithfield Prod au oferit o donaţie de carte Şcolii Generale cu clasele 1-8 din localitatea Utvin, în apropiere de Timişoara. Programul „Fii eroul din poveste! Oferă o carte!”, desfăşurat iniţial sub forma unei campanii interne de comunicare şi implicare civică, a constat în încurajarea angajaţilor Smithfield Prod să colecteze sau să doneze cărţi din biblioteca personală, oferind astfel, unor copii din mediul rural, o şansă în plus pentru a descoperi universul minunat al lecturii şi eroilor de poveste.

 Ulterior, compania a susţinut această iniţiativă a voluntarilor Smithfield Prod şi a completat donaţia, dublând numărul de cărţi strânse în acest fel de angajaţi şi oferite bibliotecii şcolii generale din Utvin. „Cărţile au jucat un rol esenţial în viaţa fiecăruia dintre noi, ne-au format, inspirat sau purtat în universuri ale fenteziei. Ne dorim să le asigurăm şi celor mici şansa acestei întâlniri esenţiale şi formatoare cu lectura; investim cu plăcere şi mândrie în fiecare program sau acţiune educativă pe care voluntarii noştri le desfăşoară”, a declarat Cristina Bodea, PR Manager Smithfield Prod. Cu ocazia donaţiei de cărţi, astăzi, 1 iunie, voluntarii Smithfield Prod, angajaţi şi stagiari în cadrul companiei, au pregătit pentru elevii şcolii din Utvin şi o serie de jocuri şi acţiuni antrenante, cu caracter educativ. Elevii au fost invitaţi să răspundă unor quizz-uri cu întrebări din cărţi celebre, să participe la diferite jocuri de cunoştinţe generale şi să se implice în campania de conştientizare a beneficiilor pe care le poate aduce lectura, desfăşurată sub sloganul „Doar citind, fantezia prinde viaţă!”. Programul ”Fii eroul din poveste! Oferă o carte!” face parte dintr-o serie mai amplă de acţiuni şi proiecte desfăşurate de voluntari din cadrul companiei timişorene şi sprijinite de Smithfield Prod, cum ar fi „Din nou la şcoală” sau „Ziua monitorizării calităţii apei”, care urmăresc să sprijine accesul la informaţie şi performanţa educaţională a copiilor. Smithfield Prod este cel mai mare abator din România cu o capacitate de 600 de capete pe oră, fiind situat pe locaţia fostului COMTIM, în judeţul Timiş.

Comentarii

comentarii