Acasă Actualitate Lucrările de modernizare a malurilor râului Timiş se extind

Lucrările de modernizare a malurilor râului Timiş se extind

DISTRIBUIȚI

La Lugoj
Proiectul prevede realizarea unei alei pietonale acoperite cu… gazon, precum şi construirea unui debarcader şi a două terase suspendate

Administraţia lugojeană, împreună cu Direcţia Apelor Române "Banat" au demarat un amplu proiect de modernizare şi consolidare a malurilor râului Timiş, pe raza municipiului Lugoj. Lucrările au demarat la începutul acestei luni şi vizează excavarea din râul Timiş a părţilor ce trebuie decolmatate, precum şi intervenţia în structura de rezistenţă a digurilor de protecţie şi placarea acestora cu piatră, în zona cuprinsă între Podul de Beton, Podul de Fier şi {trand, pe ambele maluri. De asemenea, se va înălţa digul de protecţie de pe cele două maluri cu zece centimetri, prin turnarea unui strat cu structură metalică. Primarul Francisc Boldea a anunţat, într-o conferinţă de presă, că lucrările de modernizare a malurilor râului Timiş vor fi extinse până în dreptul Pieţei agroalimentare "George Coşbuc". Concomitent cu aceste lucrări, administraţia lugojeană intenţionează să amenajeze o faleză pentru promenadă, cu o lăţime de şase metri şi o înălţime de 80 de centimetri. Va fi realizată o zonă pietonală, acoperită cu… gazon, pe o porţiune de doi metri de la dig, şi vor fi plantaţi, pe ambele maluri, peste 100 de pomi. Totodată, va fi construit un debarcader cu o lăţime de 20 de metri şi cu o pătrundere de cinci metri în albia râului, precum şi două terase suspendate, una pe malul stâng, în apropierea Teatrului "Traian Grozăvescu", iar cea de-a doua pe malul drept, în zona "Compact". Pentru accesul în zona pietonală vor fi executate două scări, una aproape de Podul de Beton şi alta imediat după Podul de Fier, spre piaţă.

Comentarii

comentarii