La Timișoara este sărbătorită Ziua Europei. Manifestările au început de sâmbătă, la Muzeul Satului de la Pădurea Verde și continuă și luni, 9 mai. De dimineață, în Parcul Central au fost marcate Ziua Independenţei de Stat a României, Ziua Victoriei Coaliţiei Naţiunilor Unite şi Ziua Europei prin depuneri de coroane la Monumentul Ostașului Necunoscut, din Parcul Central, o slujbă de pomenire a eroilor, defilarea militarilor și cântece se fanfară. Au fost prezente și oficialitățile, dar, mai mult ca în alți ani, copii de la diverse școli. Ceremonialul de luni dimineața a fost la fel ca în alți ani, aproape cu nimic diferit. Manifestările continuă pe parcursul zilei de luni, 9 mai. Ziua se va încheia cu concerte în Piața Unirii, de unde nu vor lipsi Alexandra Mitroi, Lidia Buble sau Smiley.