Un grav accident de circulație s-a produs, luni seara, pe o șosea din județul Timiș. La ieșirea din Sânnicolau Mare, spre Comloșu Mare, un autoturism Fiat Punto, în care se aflau patru persoane, a părăsit carosabilul și a ajuns în șanțul de pe marginea drumului. La locul accidentului s-au deplasat un echipaj de descarcerare, o ambulanță SMURD și două ambulanțe din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean. “În ciuda tuturor eforturilor depuse de echipajele de urgență, șoferul autoturismului, fiind încarcerat, a decedat, iar celelalte trei victime au fost transportate cu leziuni grave la spitalul din Sânnicolau Mare”, au transmis reprezentanții ISU Banat.