Acasă Actualitate A crezut că poate să arunce saci cu gunoaie în mijlocul străzii,...

A crezut că poate să arunce saci cu gunoaie în mijlocul străzii, dar a fost surprinsă de camerele video

DISTRIBUIȚI

O persoană a primit o amendă de 1.000 de lei, după ce a aruncat mai mulți saci cu haine uzate pe strada Paul Constantinescu din Timișoara. În zonă era, însă, montată o cameră de supraveghere care a filmat fapta. Din imagini, se poate vedea cum o mașină se oprește, iar de la volan coboară o femeie, deschide portbagajul și scoate sacii de gunoi, pe care, mai apoi, îi abandonează pe trotuar.

Polițiștii au putut, în scurt timp, să identifice persoana, fiind luate măsurile de sancționare conform HCL 371/2007, cu 1000 lei. Acesta nu este un caz singular, polițiștii de la Serviciul Protecția Mediului, depistează zeci de persoane care abandonează resturi, atât cu ajutorul sistemului de supraveghere video, cât și prin patrulările zilnice.

Poliția Locală Timișoara atenționează: „Persoanele certate cu bunul simț riscă sancțiuni drastice în cazul în care aruncă deșeuri pe domeniul public și că foarte multe zone din Timișoara sunt monitorizate prin camere video deci pot fi surprinse și apoi identificate foarte ușor”.

Comentarii

comentarii