Acasă Actualitate Nicolae Robu și-a depus candidatura la funcția de primar al Timișoarei

Nicolae Robu și-a depus candidatura la funcția de primar al Timișoarei

DISTRIBUIȚI

Nicolae Robu s-a prezentat, vineri dimineața, la Primăria Timișoara, acolo unde își are sediul Biroul Electoral de Municipiu. Însoțit de liderii celor două partide din spatele alianței care îl propune pentru un nou mandat de primar al orașului, el și-a predat dosarul de candidat. De la primărie, echipa s-a deplasat la Palatul Administrativ, la Biroul Electoral Județean, unde a avut loc depunerea dosarului pentru Alfred Simonis la șefia CJT.

Desigur, alături de cei doi și-au depus dosarele și cei care doresc să devină consilieri locali, respectiv județeni.

”Vrem să facem din Timișoara orașul în care să trăiești cu drag, să o scoatem din griul în care a fost aruncată. Putem valorifica oportunitatea, ca puterea să fie a celor implicați în aceste candidaturi, atât la Timișoara, cât și la județ, dar și la nivel național. Suntem optimiști că vom câștiga alegerile la toate nivelurile. Timișoara a fost vitregită mult timp de sprijin guvernamental”, a declarat Robu după momentul depunerii dosarului.

El a menționat faptul că va avea alături, desigur când va câștiga alegerile, pe Dan Diaconu, viceprimarul din ultimul său mandat, dar și un viceprimar social-democrat, aproape sigur Sorin Ionescu. De  asemenea, Robu s-a declarat mulțumit de lista de consilieri care va merge pe buletinul de vot.

Ulterior, aproape în aceiași echipă de lideri politici locali, alaiul candidaturilor s-a mutat la Palatul Administrativ, la Biroul Electoral Județean, unde a fost rândul lui Alfred Simonis să-și depună candidatura.

”Timișul are nevoie de o nouă abordare în raport cu guvernul, a fost prea mult timp ocolită de investiții în ultimii 30 de ani. Vom face tot ce ține de noi ca guvernul să fie atent la nevoile din Timiș”, a declarat Alfred Simonis.

Comentarii

comentarii