Atunci când drama se desfăşoară în faţa ta, când tragedia te trage de mânecă, îţi vine să fugi şi să uiţi că ceea ce tocmai îţi trece prin faţă se numeşte realitate. Suferinţa altora ţi se pare greu de îngurgitat, mai ales atunci când ştii că la tine acasă e pace şi… nu se zguduie pământul. Aşa au simţit şi românii, timişorenii din Italia, care au luat rapid drumul spre patria mamă. Nu a mai contat că erau acolo, în Italia, la muncă, erau acolo pentru a face un ban în plus – ban pe care nu-l puteau face în România.
Au avut de-a face cu italienii unde lucrau, mai la negru, mai la… alb, care nu le-au mai dat salariile decât ciuntite, în batjocură, supăraţi că-i lasă şi pleacă. Dar au trecut peste tot şi s-au întors acasă, aoclo unde pământul nu fuge de sub picioare…
„Am zis că plec şi gata”
S-au săturat de nopţile de groază, în care stăteau afară şi aşteptau venirea unei noi replici ca să se poziţioneze cât mai bine, în aşa fel încât să nu fie în pericol. S-au săturat de nopţile când nu au închis un ochi şi au dormit în maşină, laolaltă cu ceilalţi, care nu aveau curaj să intre în casă şi mulţi au luat drumul României, al Timişoarei, pentru a se linişti, atât pe ei, cât şi pe familiile lor. „Am decis să plec. Italianca s-a supărat. I-am adus o femeie în loc, să aibă grijă de bătrână – mama ei – dar nu i-a convenit de ea. Aşa e uzanţa, când plecăm, aducem pe cineva în loc. A zis că nu se aştepta de la mine să plec, dar nu mai pot să stau, când ştiu că în România, mai precis în Timişoara, nu sunt astfel de cutremure. Am auzit că şi în România s-a simţit unul zilele astea, dar la Timişoara nu. Acolo, în Italia, stăteam cu frica în sân. Am zis că plec şi gata. Mi-am luat bagajul şi am aşteptat afară din casă venirea rudelor, să mă ducă înapoi în România”, spune o timişoreancă ce lucra în localitatea Finale Emilia – acolo unde a fost epicentrul cutremurului din Italia.
„Italieni sau români – au mult de suferit”
Cutremurul de 6 grade s-a soldat cu şase morţi şi 50 de răniţi. Localitatea Finale Emilia, din Nordul Italiei, este la pământ. Clădiri istorice şi-au găsit sfârşitul din pricina cutremurului. Problema cea mare este că replicile cutremurului continuă şi în ziua de azi. Şi nu sunt puţine, şi nici slabe. Sunt puternice şi destul de dese. Oamenii stau tot afară şi se tot gândesc când va înceta pământul să tremure. În acelaşi timp, tot mai mulţi români din zonă pleacă acasă… „Îmi pare rău că nu mai câştig bani. Dar inima mea nu mai suporta atâtea replici ale cutremurului pe zi. Tocmai am vorbit cu o româncă ce încă e acolo de unde am plecat – azi-noapte a fost o replică de 4 grade. Şi e la mică adâncime şi se simte puternic. Acolo, oamenii stau în corturi sau în maşini. Nu mai pun piciorul în casă. Când a venit nepotul meu să mă ia, nici nu a putut intra în localitate. A trebuit să merg pe jos, nu se poate circula cu maşina. Îmi pare bine că am ajuns în final acasă şi, în acelaşi timp, mă gândesc la oamenii care au rămas acolo, italieni sau români – au mult de suferit. Cei care stau la blocuri au plecat în alte localităţi. Au lăsat totul şi duşi au fost. Cei din case dorm în maşină sau în cortul din curtea şcolii. Vai şi-amar… Asta nu e viaţă…”, spune românca, cu gândul la infernul de unde a… evadat…
