Acasă Eveniment A găsit un şurub ruginit în pâine

A găsit un şurub ruginit în pâine

DISTRIBUIȚI

surub 14025800Un arădean a cumpărat o pâine de la brutărie şi a găsit în ea un holşurub ruginit. A luat pâinea şi a mers direct la Protecţia Consumatorilor.
Arădeanul s-a dus chiar la brutărie să cumpere pâine proaspătă. Ajuns acasă, omul a desfăcut punga în care se afla pâinea, dar a avut parte de o surpriză neplăcută. A găsit în ea o bucată de metal, potrivit aradon.ro. În primă fază, a crezut că ar fi un vierme, apoi omul a observat că bucata respectivă este metalică şi a crezut că e un cui. Într-un final, a descoperit că este vorba despre un holşurub.
Arădeanul nu a stat pe gânduri, a luat pâinea şi a mers direct la Protecţia Consumatorilor. Inspectorii de aici s-au dus în control la brutăria respectivă. Şi tot în control au mers şi cei de la Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor. Iar cei de la DSVSA au luat măsuri drastice.
“Ne-am autosesizat şi, ca urmare, am trimis trei colegi de la antifraudă, serviciul control oficial, unitatea este încadrată la risc mediu, ceea ce ne conferă dreptul de a o controla obligatoriu de trei ori pe an. Am mai avut probleme cu această unitate, într-adevăr, i-am dat termen, au fost probleme minore, s-au remediat. La ora actuală, problemele au devenit acute şi, ca atare, a fost amendat şi pentru 14 zile i-am interzis activitatea. Iar în aceste 14 zile, dacă problemele nu se vor remedia, vom da ordonanţă de închidere”, a anunţat Viorel Agud, directorul DSVSA.
Întrebat cum a putut ajunge acel holşurub în pâine, patronul spune că nu are nicio explicaţie.
Foto: aradon.ro

Comentarii

comentarii