Acasă Actualitate A mai murit un protestatar din Piaţa Victoriei Timişoara

A mai murit un protestatar din Piaţa Victoriei Timişoara

DISTRIBUIȚI

Este al treilea decedat de la începutul anului 2012

Marius Tudose (foto – centru, cu tricolorul pe umăr), 57 ani, supranumit de către amici „Vulturul Brâncovenesc” şi Tase, luptător cu merite deosebite, unul dintre cei 10 membri ai Comitetul de Iniţiativă al Liderilor Revoluţiei din Timişoara 1989, organizatorul protestelor din Timişoara, a murit în noaptea de marţi spre miercuri, 21-22 februarie, la ora 2.00, în Bucureşti.

Imediat după ce a coborât din tren, i s-a făcut rău şi, în scurt timp, s-a stins. Revoluționarul se afla în capitală pentru a vorbi la postul de televiziune OTV despre fenomenul „Piaţa Victoriei din Timişoara”, unde protestele durează din 9 noiembrie 2011, de 106 zile.

 

„Am pierdut un camarad de luptă din Piaţa Victoriei şi un prieten drag. Dumnezeu să îl odihnească în pace!”, a spus Dinu Buhăianu, luptător, membru în comitetul de iniţiativă. Emil Vlădesan, membru în comitet, a spus că de la începutul anului 2012, trei camarazi din piaţa au murit. „Dacă nemernicii care ne conduc nu ne-ar fi scos în stradă să protestăm în plină iarnă pe un ger de minus 10 grade ziua, probabil că acum aceşti luptători ar fi trăit. Epuizarea nervoasă şi fizică i-au dus în mormânt. Cine a fost mai slab s-a stins”, a spus Vlădesan, miercuri, 22 februarie.

Comentarii

comentarii