Acasă Actualitate A murit Eva Călin. Fostul prefect al județului Timiș avea doar 48...

A murit Eva Călin. Fostul prefect al județului Timiș avea doar 48 de ani

DISTRIBUIȚI

Eva Călin, fostul prefect al județului Timiș, a murit la vârsta de 48 de ani, răpusă de o boală incurabilă.

Eva Călin a fost prima femeie prefect a judeţului Timiş, ocupând aceată funcţie în perioada august 2017 – ianuarie 2020.

Eva Georgeta Călin (fostă Adreaș), s-a născut 4 februarie 1975 la Timișoara. A absolvit Facultatea de Drept în 2005 la Facultatea Europeană din Lugoj, apoi a obținut o diplomă specială în Administrație Publică pentru funcționari.

A fost consilier juridic, iar în anul 2001 s-a angajat la Consiliul Județean Timiș (CJ Timiș), unde a fost până în 2004 inspector de specialitate la Serviciul cooperare inter-regională și integrare europeană. Din 2004 și până în 2017 a fost șefa Serviciului relații externe în cadrul aceleiași instituții. În 2017 a fost o perioadă șefa Biroului relații internaționale din cadrul Secretariatului General al Guvernului.

În august 2017 a fost numită în funcția de prefect a județului Timiș, fiind prima femeie din istoria instituției care a ocupat această funcție.

După ce și-a încheiat mandatul, în 2020, s-a întors la CJ Timiș.

„Eva Călin a spus adio astăzi acestei lumi, veste care ne-a întristat teribil. O profesionistă a administrației, prima femeie prefect a județului Timiș, și-a dedicat peste 25 de ani muncii în folosul comunității. Dar, înainte de toate, a fost un om de excepție. Drum lin, Eva… Inima Evei Călin a încetat să mai bată astăzi, o veste pe care n-am fi vrut să o aflăm vreodată. Eva s-a confundat aproape 25 de ani cu administrația publică locală, fiind și prima femeie prefect în Timiș. Dumnezeu să o odihnească!”, a scris deputatul de Timiş, Alfred Simonis, pe pagina lui de facebook.

Comentarii

comentarii