Acasă Eveniment A murit în timp ce îşi conducea acasă fiul mort

A murit în timp ce îşi conducea acasă fiul mort

352
DISTRIBUIȚI

Durere fără margini pentru o familie. În timp ce îşi conducea acasă fiul mort în străinătate pentru a-l înmormânta, unui bărbat i s-a făcut rău pe centura oraşului Lugoj.

I s-a făcut rău în timp ce îşi conducea fiul mort acasă pentru înmormântare. Bărbatul a murit când a ajuns la spitalul din Lugoj

Bărbatul de 66 de ani, cetăţean bulgar, le-ar fi spus apropiaţilor că se simte rău, în timp ce se afla într-un convoi funerar. Maşinile au fost trase pe dreapta şi au aşteptat echipajele de salvare.

Mai mulţi studenţi la medicină, aflaţi şi ei în trafic, au încercat să acorde primul ajutor până la sosirea echipajului de pe ambulanţă. Manevrele de resuscitare au continuat şi în maşină şi la spital, însă în cele din urmă inima bărbatului a cedat, după aproape patru ore de eforturi făcute, scrie lugojinfo.ro.

Apropiaţii spun că este posibil ca drama de a-şi pierde fiul de 35 de ani, dar şi lungul drum până acasă i-au deteriorat starea de sănătatate a tatălui. Trupul neînsufleţit a fost preluat de medicii legişti, care urmează să stabilească din ce cauza a murit bărbatul.

Comentarii

comentarii