Acasă Eveniment A ucis şi a abandonat un căprior, dar a fost prins de...

A ucis şi a abandonat un căprior, dar a fost prins de jandarmii care l-au urmărit până acasă

DISTRIBUIȚI

Un bărbat din judeţul Hunedoara este cercetat pentru braconaj după ce a fost observat de jandarmii aflaţi în patrulare în aria Proiectului Life Connect Carpathians când circula cu maşina fără a avea farurile aprinse, pe timp de noapte. După ce l-au urmărit, jandarmii au găsit un căprior împuşcat şi abandonat într-un recipient, pe malul râului Crişul Alb.

Potrivit unui comunicat de presă de marţi al Inspectoratului de Jandarmi Hunedoara, luni seara, în timpul unei misiuni de patrulare în aria Proiectului Life Connect Carpathians, jandarmii de la Postul Montan Vaţa de Jos au observat un autovehicul care circula cu viteză redusă şi fără lumini aprinse pe lunca dintre localitatea Birtin şi Tătăraştii de Criş, motiv pentru care au pornit în urmărirea acestuia.

“La vederea patrulei de jandarmi, conducătorul auto s-a deplasat spre direcţia râului Crişul Alb, încercând să se facă nevăzut. În urma verificărilor a fost găsit un exemplar de căprior (mascul) împuşcat de pe fondul de vânătoare Birtin, abandonat de către persoana în cauză într-un recipient de plastic pe malul râului Crişul Alb, probabil cu intenţia de a nu fi găsit asupra sa”, se arată în comunicat.

Ulterior, continuând deplasarea pe urmele autovehiculului, jandarmii au ajuns la domiciliul unui locuitor din satul Birtin, comuna Vaţa de Jos, în cauză fiind întocmite acte de sesizare şi predate organelor abilitate în vederea continuării cercetărilor pentru infracţiunea de braconaj.

Comentarii

comentarii