Acasă Eveniment A vrut să intre cu pistolul în tribunal

A vrut să intre cu pistolul în tribunal

DISTRIBUIȚI

Un bărbat de 37 de ani din Timişoara a produs rumoare, vineri dimineaţa, la intrarea în Palatul Dicasterial. Poarta de detectectat metale l-a dat de gol pe timişorean, care avea un pistol cu bile într-o servietă. “Bărbatul a recunoscut direct faptul că are în servietă un pistol cu bile şi patru cartuşe. În urma verificărilor efectuate la Biroul Arme, Explozivi, Substanţe Toxice al judeţului Timiş, a rezultat faptul că bărbatul avea autorizaţie pentru deţinere de armă însă, în conformitate cu prevederile Legii 295 din 2004, nu se prezentase pentru a declara posesia armei, în vederea obţinerii autorizaţiei pentru portul acesteia”, spune căpitan Emilia Fânaţă, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Timiş.
Pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, bărbatul se află în prezent în cercetări.

Comentarii

comentarii