Acasă Eveniment Accident pe DN6: nouă persoane au văzut moartea aproape din cauza unui...

Accident pe DN6: nouă persoane au văzut moartea aproape din cauza unui telefon mobil

DISTRIBUIȚI

microbuz herculaneTrei persoane au fost rănite într-un accident produs pe DN 6, în apropierea staţiunii Băile Herculane, după ce un microbuz în care se aflau nouă pasageri plus şoferul, s-a răsturnat într-o curbă. Accidentul a fost cauzat de șoferul microbuzului care s-a aplecat după telefonul mobil. La faţa locului au fost trimise un echipaj de pompieri şi o autospecială SMURD, însă nu a fost nevoie de intervenţia acestora întrucât din autovehiculul răsturnat nu s-au produs scurgeri, iar persoanele aflate în microbuz au ieşit singure din mijlocul de transport. Trei persoane care se aflau în microbuz au fost rănite uşor şi transportate cu ambulanţele la Spitalul Municipal din Orşova. Şoferul, care făcea o cursă regulată pe ruta Hunedoara-Târgu Jiu, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Poliţiştii fac cercetări pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs accidentul.

Comentarii

comentarii