Acasă Eveniment Acord de cooperare UVT – Microsoft

Acord de cooperare UVT – Microsoft

DISTRIBUIȚI

Universitatea de Vest din Timişoara a semnat, joi, un acord de cooperare în domeniul tehnologiei informaţiei cu celebra companie Microsoft. Acordul are o perioadă de desfăşurare de trei ani.   Scopul este cooperarea între UVT şi Microsoft România, în domeniul utilizării tehnologiilor Microsoft în instituţia educaţională, acordarea de asistenţă de către specialiştii Microsoft  în iniţiativele şi programele legate de sectorul educaţiei. Microsoft se angajează să ofere, prin programul „Microsoft Student Partners”, stagii de practică. De asemenea, prin programul IT Academy se oferă studenţilor competenţe digitale ale secolului XXI, necesare obţinerii unei certificări recunoscute global. Resursele programului oferă cadrelor didactice posibilitatea de a fi în permanenţă conectate cu cele mai noi tehnologii Microsoft şi permite integrarea resurselor în programele de studii. Un alt program inclus în acordul semnat între cele două entităţi oferă posibilitatea dezvoltării de software şi de administrare a bazelor de date, permiţând studenţilor să-şi obţină certificare Microsoft în propria facultate. „Prin Carta sa, UVT îşi asumă misiunea generală de cercetare ştiinţifică avansată şi educaţie, prin generare şi transfer de cunoaştere către societate, definindu-se, totodată, drept centru esenţial în diseminarea valorilor culturale şi civice în vestul României. Acordul de cooperare semnat astăzi va oferi studenţilor posibilitatea de a beneficia de susţinerea uneia dintre cele mai importante entităţi în domeniul tehnologiei informaţiei”, spune rectorul Universităţii de Vest Timişoara, Marilen Pirtea.

 

Comentarii

comentarii