Acasă Sport ACS Poli Timișoara – la patru puncte distanță de promovare

ACS Poli Timișoara – la patru puncte distanță de promovare

DISTRIBUIȚI

fotbal 21Echipa de fotbal ACS Poli Timișoara mai are de disputat două meciuri oficiale din actualul sezon al Ligii a II-a și este la doar patru puncte distanță de câștigarea seriei a doua, pe care o conduce cu 43 de puncte.

Bănățenii au reușit să treacă peste înfrângerea de la Argeș și s-au impus fără probleme în înfruntarea cu Târgu Mureș, ce a avut loc la finalul săptămânii trecute. Elevii lui Vali Velcea și-au asigurat primul loc în clasament cu victoria, 3-1, înregistrată împotriva lui Târgu Mureș. Alb-negrii au profitat de egalul făcut de Corona Brașov în meciul cu Luceafărul Oradea și s-au distanțat la două puncte în fața ocupantei locului secund. Chiar dacă mai sunt de jucat patru etape din actuala stagiune a ligii secunde, gruparea de pe Bega stă următoarele două etape, lucru ce ar putea pune în pericol eventuala promovare. Antrenorul timișorenilor, Vali Velcea, a declarat că, deși victoria cu Târgu Mureș este un pas mare făcut pentru promovare, jucătorii săi trebuie să rămână concentrați pentru ultimele partide din campionat. În ultimele două meciuri din Liga a II-a, ACS Poli va întâlni în deplasare ocupanta locului XI, FC Maramureș Baia Mare, iar ultimul meci din actualul sezon al ligii secunde va fi împotriva celor de la FC Bihor, ocupanta locului V. Pentru a promova, Poli nu trebuie să piardă niciuna dintre ultimele două înfruntări.

 

Comentarii

comentarii