Acasă Cultura Actorul Mihai Mălaimare își lansează la Timișoara cartea “Teatrul Național, așa cum...

Actorul Mihai Mălaimare își lansează la Timișoara cartea “Teatrul Național, așa cum l-am iubit”

DISTRIBUIȚI

Miercuri 11.10.2023, la ora 17, în foaierul Sălii 2, actorul Mihai Mălaimare va veni să lanseze la Timișoara cartea ”Teatrul Național, așa cum l-am iubit”.

Volumul a apărut la editura RAO, în colecția Opere XX, în dialog cu Ada Hausvater, directorul general al Teatrului Național Timișoara. Parteneri ai evenimentului sunt Editura RAO și- Facultatea de Muzică și Teatru a Universității de Vest.

Mihai Mălaimare, celebru actor de teatru și film, a inventat Teatrul Masca, instituție care, din 1990 până în prezent rămâne singurul teatru de gest, pantomimă și expresie corporală din România. Mihai Mălaimare și-a asumat creșterea și integrarea acestui gen de spectacol ca actor, ca regizor și ca manager.

Publicul din Timișoara a avut ocazia să interacționeze cu statuile vivante și cu spectacolele de pantomimă ale entuziastei trupe a Teatrului Masca și a cunoscutului actor.

Evenimentele au fost în edițiile succesive ale secțiunii Outdoor a FEST-FDR, animând spațiile din jurul teatrului cu povești ludice sau grave, dar fascinante, astfel încât Teatrul Național din Timișoara consideră un gest firesc de reverență găzduirea acestei noi lansări de carte între zidurile sale, la Sala 2, într-o evocare a unui alt teatru național, esențial, din România – Teatrul Național din București.

„Teatrul Național este acolo, așa cum era și pe vremea mea; viața mea este aici, în sânul familiei mele, între rudele mele, între prietenii mei, dar între noi, între mine și Național, există, nevăzute decât de mine, niște fire luminoase care se întind uneori la nesfârșit, iar alteori se contractă, lipindu-mă de zidurile sale, există amintirile pe care nu le vreau pierdute și nu le vreau uitate, de mine în primul rând. Amintirile despre un Teatru Național, așa cum l-am iubit!” precizează autorul.

Legătura actorului Mihai Mălaimare cu Teatrul Național din București este – dincolo de cea emoțională – cât se poate de concretă, autorul cărții rememorând ziua în care, student la facultatea de teatru, s-a dus pe șantierul unde urma să se ridice viitorul teatru național și a zidit o bucățică din ceea ce urma să devină Teatrul Național din București. Cartea sa este o carte de memorii, dar nu atât ale lui, cât ale celor care au făcut ca acest miracol numit Teatru să devină consistent – actori și oameni din spatele scenei. Vorbind despre acei oameni, putem înțelege un fenomen, sugerează Mihai Mălaimare.

Intrarea la eveniment se face pe bază de înscriere la adresa office@tntm.ro.

Comentarii

comentarii