Acasă Actualitate Adoptă un câine şi salvează o viaţă!

Adoptă un câine şi salvează o viaţă!

DISTRIBUIȚI

adopta un caini vagabonzi DSCF0704După modificarea legii de gestionare a câinilor fără stăpân (OUG 155/2001), care permite uciderea acestora după 14 zile de cazare în adăpost, Vier Pfoten a lansat o amplă campanie de încurajare a adopţiilor, cu mesajul „Adoptă un câine şi Salvează o viaţă”.

În acelaşi timp, oferă sterilizare şi servicii medicale gratuite pentru animalele fără stăpân adoptate. Astfel, la iniţiativa Vier Pfoten, numeroase vedete şi personalităţi din România – precum Marius Bodochi, Dan Puric, Ovidiu Cuncea, Monica Davidescu, Paula Seling, Oreste Teodorescu, Leonard Doroftei, Mike Godoroja, Mihai Trăistariu, Bodo, Mircea Vintilă şi George Vintilă – au transmis mesaje video de mobilizare pentru adopţia cât mai multor câini de pe stradă sau din adăposturile publice. „Animale fără stăpân” este unul dintre cele mai importante şi mai vechi proiecte derulate de Vier Pfoten în România, primele campanii având loc încă din anul 2002. Programul are ca scop aplicarea „singurei soluţii pe termen lung de gestionare a populaţiei de câini fără stăpân” – respectiv limitarea înmulţirii acestora -, ţinând cont în acelaşi timp de bunăstarea animalelor.

Comentarii

comentarii