Diaconu spune că va fi de acord să vireze aceşti bani şi spre lăcaşurile de cult, dacă acestea se vor afla în vreo situaţie de urgenţă. „Am cerut tuturor organizaţiilor judeţene să-mi înainteze o listă cu proiectele de maximă urgenţă. Aceste cereri sunt în fază de centralizare, astfel încât să le pot da forma unor amendamente la Legea Bugetului, pe care să le pot susţine în cadrul comisiei din care fac parte. Vom începe dezbaterea acestor amendamente în cadrul comisiei de buget-finanţe, am speranţa să pot susţine finanţarea cât mai multor proiecte din colegiul în care am fost ales, din tot judeţul Timiş. Nu voi avea proiecte cu prioritate pentru biserici, priorităţile sunt mai mult pentru trup acum, decât pentru suflet. Criza este financiară, nu spirituală. Pentru cazuri de urgenţă mă voi bate şi pentru lăcaşe de cult”, apune Adrian Diaconu.
Comentarii
comentarii