Acasă Eveniment Albanez prins de polițiștii de frontieră cu ștampile false în pașaport

Albanez prins de polițiștii de frontieră cu ștampile false în pașaport

DISTRIBUIȚI

Un albanez, de 37 de ani, care a vrut să intre în România, le-a prezentat polițiștilor de la Moravița un pașaport care avea aplicate ștampile false. Albanezul a ajuns în Punctul de Trecere a Frontierei Moravița în noaptea de luni spre marți. S-a legitimat iar în acel moment polițiștii de frontieră au observat nereguli în pașaportul său. „La controlul specific, poliţiştii de frontieră au avut suspiciuni cu privire la două ştampile de intrare, respectiv de ieşire din Grecia. Astfel, în urma verificărilor efectuate cu aparatura din dotare şi după ce s-a luat legătura cu autorităţile greceşti s-a stabilit faptul că aceştia au refuzat intrarea pe teritoriul statului grecesc şi nu au aplicat nicio ştampilă în paşaport, rezultând că cele două ştampile sunt false”, povestesc polițiștii de frontieră. Oamenii legii îl cercetează acum pe albanez pentru fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals. Ei au întocmit acum formalitățile pentru a-l retrimite înapoi pe albanez.

Comentarii

comentarii