Acasă Politica Alegeri contestate la PMP Timiş

Alegeri contestate la PMP Timiş

DISTRIBUIȚI

• Marius Daniel Popescu, fostul vicepreşedinte al PMP Timiş, susţine că „alegerile au fost nestatutare”

Apele sunt tot mai tulburi în filiala din Timiş a partidului condus de Elena Udrea.

Sâmbătă, la Centrul Regional de Afaceri din Timişoara a avut loc Conferinţa judeţeană a PMP Timiş, ocazie cu care au fost aleşi preşedintele, cei şase vicepreşedinţi pe domenii de activitate, secretarul general, secretarul general adjunct şi cei zece secretari executivi ai Consiliului Executiv Judeţean al PMP Timiş.

Marius Daniel Popescu, fostul preşedinte al PMP Lugoj şi singurul vicepreşedinte la nivel judeţean rămas în partid după plecarea fostei conduceri judeţene la PNL, susţine că „a fost un simulacru de alegeri”. Popescu afirmă că „alegerile au fost nestatutare”, menţionând că la ele nu a participat nimeni de la Bucureşti şi că nu au avut cvorum.

„Au fost prezenţi doar 68 de membri dintre cei 578 cu carnet. S-au ales soțul cu soția (Simona Regea și Cătălin Regea), logodnicul cu logodnica (Lucian Gheorghe și Daniela Constantin), iar Daniel Funeriu şi-a impus şi ales în funcţia de preşedinte pe Roxana Iliescu, pupila sa”, ne-a declarat Popescu, menţionând că, „la alegeri au candidat şi persoane care nu sunt membri de partid, nominalizându-i pe Lucian Dan şi Emanuel Harcega”.

Popescu îl acuză pe Funeriu că a organizat aceste alegeri încălcând statutul partidului, care prevede că se pot organiza alegeri judeţene doar dacă există cel puţin zece organizaţii locale, or, în Timiş, conform spuselor lui Popescu, au fost legal constituite doar două organizaţii, la Lugoj şi la Săcălaz, organizaţie care apoi a fost desfiinţată.

După instalarea lui Daniel Funeriu ca preşedinte interimar al PMP Timiş, Popescu – cel care a reuşit să pună pe picioare la Lugoj o organizaţie puternică, cu 130 de membri (578 de membri PMP în Timiş) – a intrat într-o dispută cu fostul ministru, pe care l-a acuzat public că „s-a autointitulat preşedinte interimar în Timiş” şi că „ţinea şedinţele de partid prin video-chat”.

Cu o zi înainte de desfăşurarea alegerilor judeţene, Marius Daniel Popescu a organizat, la sediul PMP Lugoj, o conferinţă de presă, anunţând că demisionează din toate funcţiile deţinute în PMP, la nivel local şi judeţean, rămânând doar simplu membru de partid. Totodată, Marius Daniel Popescu a prezentat o listă cu 78 de membri ai PMP Timiş, care au hotărât să nu participe la aceste alegeri. Cei 78 de populari, avându-l cap de listă pe Popescu, au semnat, susţinând că: „Nu voi încălca cu bună ştiinţă statutul partidului (PMP) aflat în vigoare şi nici Legea Partidelor Politice nr. 14/2003 şi voi refuza să particip la acţiuni organizate care încalcă legea şi statutul menţionate mai sus”.

Marius Daniel Popescu a anunţat că va contesta organizarea alegerilor, având şi argumentul că „unii votanţi nu erau membri PMP”.

Comentarii

comentarii