Acasă Actualitate Alegeri parlamentare 2016: Gratuit pe tren pentru elevii și studenții cu drept...

Alegeri parlamentare 2016: Gratuit pe tren pentru elevii și studenții cu drept de vot

DISTRIBUIȚI

tren cfr
Elevii și studenții cu drept de vot vor circula gratis cu trenul în zilele care preced alegerile și în cele de după scrutin. Guvernul a hotărât ca elevii și studenții cu drept de vot să beneficieze de transport gratuit, pe calea ferata, din localitățile în care studiază, în cele de domiciliu și retur, în perioada 8-12 decembrie. Călătoria gratuită pe calea ferată se va acorda dus-întors, de la localitatea în care studiază la localitatea de domiciliu, cu tren regio și interregio, clasa a II-a, în perioada 8-12 decembrie 2016.
Biletul de călătorie se eliberează la casele de bilete ale stațiilor de cale ferată și agențiilor de voiaj, pe baza actului de identitate și a carnetului de elev/student. Este obligatorie procurarea biletului dus-întors. Pe biletul de călătorie se va menționa numele și prenumele beneficiarului, codul numeric personal, seria și numărul actului de identitate, calitatea elev/student. Călătoria de întoarcere se va efectua în zilele de 11 și 12 decembrie.
Alina Gorghiu a cerut acest lucru la începutul lunii noiembrie, la Timișoara.
„Cred că propunerea ca studenții să aibă posiblitatea să meargă în localitățile de domiciliu pentru a vota poate fi dublată de o facilitate acordată de guvern, de gratuitate a transportului”, a spus Alina Gorghiu, președintele PNL, la Timișoara, în 4 noiembrie.

Comentarii

comentarii