Acasă Politica Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, vede victoria social-democraților la alegerile parlamentare

Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, vede victoria social-democraților la alegerile parlamentare

DISTRIBUIȚI

PSD a câștigat aceste alegeri parlamentare, numărătoarea finală a voturilor va putea cu greu să întoarcă rezultatele finale, a spus Alfred Simonis, președintele PSD Timiș, după anunțarea rezultatelor exit poll. Înb aceste condiții, președintele României trebuie să ofere social-democraților prima opțiune de instalare a unui premier interimar, a mai spus acesta.

”Aș spune doar că estimările pe care le-am văzut, dau Partidul Social Democrat în față, cu o diferență substanțială, greu de întors în urma numărătorii voturilor. Cu toții am primit cu o oarecare moderație acest rezultat, nu pentru că ne nemulțumește, ci pentru că situația în care se află astăzi România cred că obligă clasa politică la moderație, la îngrijorare, la preocupare și la a identifica soluții pentru a depăși această criză sanitară și politică și nu pentru a face petreceri. Acest scor eu l-aș comenta în felul următor: cred că specialiștii pe care PSD și soluțiile pe care partidul le-a pus la dispoziția românilor în această perioadă, dar și reformele, schimbările care s-au produs în PSD au fost bine recepționate de electorat. Cred că modul haotic în care Ludovic Orban și guvernul liberal au gestionat această țară mai bine de un an de zile, dar și un președinte haotic, de asemenea, agresiv, care a făcut campanie pe față PNL-ului, i-au iritat pe români și au făcut că intenția de vot a PNL-ului să scadă”, a comentat liderul PSD Timiș, Alfred Simonis, primele rezultate ale sondajelor efectuate la ieșirea de la vot.

Comentarii

comentarii