Acasă Actualitate Amendă pentru un tânăr de 19 ani care a făcut derapaje pe...

Amendă pentru un tânăr de 19 ani care a făcut derapaje pe un bulevard din Timișoara, la volanul unui BMW

DISTRIBUIȚI

Polițiștii locali au depistat și sancționat aseară, în jurul orei 23.00, un bărbat care a efectuat derapaje controlate și accelerări bruște pe loc. Tânărul era pe Bdul Take Ionescu, la volanul autoturismului său marca BMW. Tânărul are 19 de ani și locuiește în Timișoara, iar pentru fapta sa a fost sancționată cu amenda de 2500 lei. Poliția Locală atrage din nou atenția că potrivit actului normativ menționat se sancționează cu amenzi între 800 și 2500 lei turarea motoarelor și efectuarea de drifturi pe domeniul public fără autorizație din partea Comisiei de Circulație din cadrul Primăriei Timișoara. Locațiile în care s-au întâlnit mai frecvent astfel de cazuri sunt în apropierea Stadionului Dan Păltinișanu, pe Aleea FC Ripensia, Michelangelo, Circumvalațiunii, Gării, Take Ionescu, Calea Aradului, V. Pârvan, M. Viteazul, Eroii de la Tisa, zone în care de altfel au și fost sesizate de către cetățeni astfel de situații. Peste 20 de persoane au fost depistate în această situație de la începutul anului, în special pe perioada sezonului cald.

 

Comentarii

comentarii