Acasă Eveniment Amenzi de peste 30.000 de lei pentru timișenii care au fost prinși...

Amenzi de peste 30.000 de lei pentru timișenii care au fost prinși fără mască, luni. Alții au refuzat să prezinte „certificatul verde”, nu au respectat „carantina de noapte” sau au organizat ilegal evenimente

DISTRIBUIȚI

Luni, 11 octombrie, polițiștii timișeni au reluat, ajutați de jandarmi, pompieri și angajați ai ITM, controalele în mijloacele de transport în comun și în societățile comerciale din județ. Și de această dată, au fost prinși peste 100 de timișeni care nu purtau masca de protecție în locurile în care aceasta este necesară. Au fost însă și persoane prinse fără „certificat verde” la terase sau restaurante, care nu au respectat „carantina de noapte” sau care au organizat evenimente fără respectarea prevederilor legale.

Mai exact, 109 persoane au primit amenzi în valoare totală de 30.200 de lei pentru „nerespectarea măsurilor de protecție individuală”. Alte două sancțiuni, în valoare de 4.000 de lei, au fost aplicate pentru „nerespectarea interdicțiilor privind libera circulație”. A mai fost dată și o sancțiune în valoare de 5.000 de lei pentru „organizarea de activități în spațiul public sau privat, fără a fi respectate măsurile legale impuse de autorități”. În plus, alte două persoane au primit amendate, în total cu suma de 1.000 de lei, întrucât„ nu au putut face dovada Certificatului Digital Verde, aceștia neconformându-se solicitărilor operatorilor economici de a părăsi locația, devenind recalcitranți”.

Per total, au fost 114 sancțiuni contravenționale, în valoare de 40.500 de lei. La acțiunile de luni au participat 279 de forţe de ordine, fiind verificate 117 societăți comerciale şi 140 de mijloace de transport persoane, dintre care 18 mijloace de transport în comun, fiind totodată legitimate peste 4.000 de persoane.

„Având în vedere incidența cazurilor de Covid-19 raportată la 1.000 de locuitori, polițiștii recomandă tuturor persoanelor să dea dovadă de responsabilitate, să poarte masca de protecție, să evite zonele aglomerate și să respecte măsurile legale impuse de autorități. Prioritatea noastră este siguranța cetățenilor!”, transmit reprezentanții Inspectoratului de Poliției Județean Timiș.

Comentarii

comentarii