Acasă Economic Americanii de la Panduit construiesc o fabrică de IT la Arad

Americanii de la Panduit construiesc o fabrică de IT la Arad

DISTRIBUIȚI

Corporația americană Panduit a anunțat demararea construcției la Arad a unei fabrici de echipamente IT în care va investi peste 3,2 milioane de euro în următorul an, investiția totală fiind de 6,5 milioane de euro. Viitoarea fabrică de echipamente IT a corporatiei Panduit este în construcție aproape de centura rutieră a municipiului Arad, parte din DN 7, și va fi inaugurată peste un an, când vor fi angajate 275 de persoane. 

La inaugurarea șantierului a fost prezent Mark Acklin, vicepreședinte Panduit, care a declarat că Aradul este primul loc din Europa în care compania americană a investit în producția de echipamente IT. "A fost un proces de decizie îndelungat până când am ales orașul Arad, pentru că am vizitat multe locuri. Infrastructura și oportunitățile economice de aici ne-au convins că este cea mai bună alegere pentru desfășurarea operațiunilor Panduit care vor deservi piața europeană și piețele emergente", a declarat Mark Acklin. Dezvoltatorul proiectului este compania Imotrust Arad, parte a Alber Holding, Panduit având deja o colaborare cu firma arădeana din 2009, de când a închiriat, la marginea municipiului, o hală de 2.200 de metri patrati pentru producerea de componente IT. Președintele Consiliului Director al Imotrust, Ovidiu Bodre, a precizat că hala de producție aflată în construcție va fi gata la mijlocul lui 2012 și va avea o suprafață de 10.500 de metri pătrați, în urma unei investiții de 3,2 milioane de euro. "Etapa a doua a investiției presupune realizarea unei hale în oglindă, practic dublarea capacităților de producție, iar investiția totală va fi de aproximativ 6,5 milioane de euro", a declarat Bodre.

 

Comentarii

comentarii