Acasă Economic Americanii vin la Camera de Comerț Timiș

Americanii vin la Camera de Comerț Timiș

DISTRIBUIȚI

Camera De Comert TimisoaraElenei Bryan, consilier superior al Misiunii USA pentru UE, va prezenta la Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș Parteneriatul Transatlantic SUA-UE (TTIP), o nouă oportunitate pentru oamenii de afaceri români.

Prezentarea, organizată de CCIAT în parteneriat cu Ambasada Statelor Unite ale Americii la București, va avea loc în data de 22 octombrie la sediului CCIAT din Piața Victoriei. Invitata specială, Elena Bryan, este o foarte bună cunoscătoare a mecanismelor de piață și instituționale, cu o vastă experiență în aspecte de comerț exterior și dezvoltare. A făcut parte din echipa de negociere a mai multor acorduri de liber schimb, inclusiv parteneriatul transatlantic. Timp de mai mulți ani, a lucrat la acordurile GATT și WTO. În condițiile în care România este o piață nouă și în continuă dezvoltare pentru potențiale afaceri, se folosește metoda “gândește global, acționează global și fii global”, pentru a promova mecanismele comerciale UE/SUA sau Parteneriatul Transatlantic pentru Comerț și Investiții (TTIP). TTIP este un acord de liber schimb în curs de negociere între SUA și Uniunea Europeană ce are ca scop îndepărtarea barierelor comerciale în majoritatea sectoarelor economice, în vederea realizării unui schimb comercial mai facil între țările UE și SUA. Parteneriatul va crea noi oportunități, atât în Statele Unite cât și în UE,  deosebit de valoroase pentru IMM-uri, având în vedere faptul că barierele comerciale au tendința de a împovăra în mod disproporționat firmele mai mici care au mai puține resurse decât firmele mari, pentru a le depăși. Potrivit unui material realizat de Consiliul de Export, în urma semnării TTIP, IMM-urile vor beneficia de o serie de avantaje, precum scutiri de taxe vamale, eliminarea unor bariere netarifare și îmbunătățirea accesului pe piața achizițiilor publice.

Comentarii

comentarii