”CD-ul conține 10-12 piese specifice Crăciunului, care au fost înregistrate la Filarmonică. Fără să fim întrebați dacă suntem de acord ca aceste piese să fie incluse într-un album destinat publicului, fără să fi semnat vreun contract de drept de autor, ne-am trezit cu un CD pirat, care se poate comanda pe internet, la prețul de 19,50 euro. Comerciantul este din Olanda și nu știm modul în care a intrat în posesia acestor piese și cine din conducerea Filarmonicii Banatul încasează banii pentru drepturile de autor cuvenite muzicienilor. Mai mult, acest CD nu este livrat în România. Un prieten din Germania l-a achiziționat în urmă cu câteva luni. Nu vrem să credem că este o altă afacere marca FACT”, a declarat unul dintre muzicienii care a participat la aceasta înregistrare.
Unul dintre angajații Filarmonicii a depus o plângere penală la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, în care directorul Filarmonicii Banatul este acuzat de comiterea mai multor infracțiuni, printre care evaziune fiscală, delapidare, abuz în serviciu, conflict de interese și fals. Ancheta este efectuată de procurorul Alina Mirea, care a început audierea martorilor propuși de reclamant în dosarul 789/P/2018, scrie impactpress.ro.
Comentarii
comentarii