Acasă Economic Angajații Autocamion Service au fost instruiți și informați în spiritul prevenirii şi...

Angajații Autocamion Service au fost instruiți și informați în spiritul prevenirii şi siguranţei în muncă

DISTRIBUIȚI

 Autocamion Service, divizia din cadrul grupului edy care oferă asistenţă tehnică pentru camioane, a prezentat joi, 29 septembrie, în cadrul unui eveniment oficial, rezultatele proiectului „AUTO SSM – Reactualizarea şi optimizarea sistemului de Sănătate şi Securitate în Muncă, capabil să asigure o funcţionare conformă cu legislaţia în vigoare şi fără riscuri în activitatea curentă a companiei”. 

Proiectul este cofinanţat de Uniunea Europeană şi Guvernul României prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 din Fondul Social European, s-a desfăşurat în perioada august 2010 – septembrie 2011, iar valoarea fondurilor europene nerambursabile atrase pentru implementare se ridică la circa 400.000 RON. 90 de angajați ai Autocamion Service au beneficiat de programele de instruire sau informare din cadrul proiectului. În timpul celor 14 luni de proiect, au fost derulate următoarele activități: un studiu privind situaţia actuală în aria SSM în domeniul întreţinere şi reparaţii autovehicule – în urma caruia s-a constatat că, pentru toate cele 12 locuri de muncă analizate, nivelul de risc s-a situat sub limita acceptabilă stabilita în metodologia de evaluare, adică 3,5 pe o scală de la 1 la 7; un plan structurat de prevenire şi protecţie în aria SSM; trei cursuri de informare şi instruire SSM: Curs de Specialist SSM în domeniului servicii de întreţinere şi reparaţii auto, Curs de Instruire SSM – personal direct productiv și Curs de Instruire SSM – personal administrativ, cursuri totalizând 40 de ore pentru fiecare participant, dintre care: 20 de ore noţiuni teoretice și 20 de ore aplicare practică. În cadrul aceluiași proiect, punctele operaţionale de la Timişoara şi Deva au fost dotate cu echipamente individuale profesionale de protecţie şi avertizare. Proiectul a mai constat, dincolo de programele de instruire și protecție, și într-o serie de programe de informare: a fost creat un portal web de informare şi instruire în SSM dedicat domeniului de activitate de întreţinere şi reparaţii autovehicule, au fost realizate, tipărite și distribuite angajaților o serie de materiale: un ghid SSM specific domeniului de activitate de întreţinere şi reparaţii autovehicule, 150 de broşuri, 150 de pliante și 200 de CD-uri conţinând mesaje privind norme SSM de prevenire a accidentelor, 200 de mape personalizate SSM. În plus, pentru testarea cunoștințelor acumulate în cadrul sesiunilor de curs, au fost organizate 2 sesiuni de concursuri cu premii. În urma tuturor acestor activități, a fost elaborată o strategie de sustenabilitate în SSM prin care Autocamion Service își propune: continuarea instruirii pe SSM la punctele de lucru, includerea instruirii SSM în Planul anual de resurse umane, transferarea competențelor de SSM către angajații noi ai companiei prin intermediul celor 20 de specialiști SSM instruiți în cadrul proiectului, includerea Planului de prevenire și protecție elaborat în cadrul proiectului în sistemul de management al calităţii şi al mediului din cadrul companiei. „Inițiativa noastră de a atrage fonduri europene pentru proiecte SSM fac dovada importanței deosebite pe care o acordăm siguranței angajaților noștri. Deşi nivelurile globale de risc se aflau deja în limite acceptabile, considerăm că, prin proiectele de SSM finanțate din fonduri europene, am reușit să îmbunătățim sistemul de sănătate și securitate prin informare, instruire, dotare corespunzătoare şi promovarea unei culturi organizaţionale centrată pe prevenire şi pe siguranţă în muncă, aspecte extrem de importante în industria în care activăm”, a declarat Mihai Drăgoi, Director de Resurse Umane edy Group.

Comentarii

comentarii