Acasă Eveniment Angajaţi ai unei firme de pază, trimişi în judecată după ce au...

Angajaţi ai unei firme de pază, trimişi în judecată după ce au ucis un om al străzii, în Timişoara

DISTRIBUIȚI

Trei angajaţi ai unei firme de pază din Timişoara au fost trimişi în judecată, în stare de arest preventiv, după ce în luna februarie au ucis un om al străzii, după ce l-au lovit cu pumnii şi picioarele, iar unul dintre ei l-a înjunghiat cu un cuţit. 

“Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş au dispus prin rechizitoriu trimiterea în judecată a inculpaţilor C.A.D., V.F.I. şi A.O.R., în stare de arest preventiv, sub aspectul săvârşirii, în coautorat, a infracţiunilor de omor şi de purtare abuzivă”, se arată într-un comunicat de presă, de joi, al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş.

Cei trei sunt acuzaţi că au ucis un om al străzii, în luna februarie.

“În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut că în data de 05.02.2021, în jurul orelor 20:00, pe Splaiul Tudor Vladimirescu din Timişoara, inculpaţii C.A.D., V.F.I. şi A.O.R., împreună, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu, în calitate de agenţi de intervenţie, angajaţi ai unei societăţi de pază şi protecţie, ar fi agresat victima B.R.C. aplicându-i lovituri cu pumnii şi cu picioarele şi ar fi trântit-o la pământ, iar în aceste împrejurări, în timp ce toţi cei trei inculpaţi ar fi continuat să lovească victima, inculpatul C.A.D. i-ar fi aplicat acesteia o lovitură de cuţit în zona coapsei stânga, secţionându-i complet artera femurală, în urma acestei lovituri victima suferind leziuni traumatice grave care au condus la decesul său”, se mai arată în comunicat.

Dosarul a fost trimis spre soluţionare Tribunalului Timiş.

Comentarii

comentarii