Acasă Actualitate Angajații STPT sunt mințiți cu nerușinare. Vor primi mai puțini bani pentru...

Angajații STPT sunt mințiți cu nerușinare. Vor primi mai puțini bani pentru că societatea este pe pierdere

DISTRIBUIȚI

Scandal la Societatea de Transport Public Timișoara. Angajații amenință cu greva, spunând că nu și-au primit salariile în data stabilită, adică în 15 noiembrie. Nu este o întârziere mare, dar angajații spun că nu este pentru prima dată când salariile întârzie, și că vor declanșa o grevă spontană, dorind toți banii pentru care au muncit.

Pe fondul acestui conflict, conducerea STPT i-a anunțat pe angajații companiei că nu vor mai primi nici tichete de masă, premii, sporuri, bonusuri și alte drepturi de natură salarială, prevăzute în contractul colectiv de muncă. Mințind cu nerușinare, ”conducerea STPT”, spune că acest lucru se datorează Legii 296/2023, „Legea austerității”, și că, împreună cu Primăria Timișoara se caută soluții legale pentru ca angajații să nu fie afectați. Nimic mai fals. Neacordarea acestor drepturi se datorează faptului că STPT este pe pierdere în ultimii doi ani, și la jumătatea acestui an.

  

Conform art. XLI din Lege ”Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, operatorilor economici, inclusiv filialelor acestora, li se interzice acordarea de premii, prime, bonusuri și alte drepturi de natură salarială similare, în situația în care au înregistrate pierderi contabile din anii precedenți și nerecuperate și/sau înregistrează pierderi contabile în anul curent”.

Conform Raportării contabile semestriale, anul acesta, la 30.06.2023, societatea înregistrează deja o pierdere de 8.189.780 lei. Situația a fost mai ”bună” în anii precedenți, de când Timișoara este condusă de administrația Fritz: 31.12.2021: pierdere -1.678.199 lei, 31.12.2022: pierdere -10.537.481 lei.

Consilierul local Roxana Iliescu spunea, la începutul lunii octombrie, că situația de la STPT s-a agravat după numirea ca director a lui Constantin Cocheci.

”Comparativ, dacă luăm în considerare cifrele de la jumătatea anului 2022, înaintea venirii lui Cocheci la conducere (a fost numit în septembrie 2022), la 30.06.2022 societatea înregistra profit în valoare de 795.202 lei!!!

Da, aţi citit bine! La 30.06.2022 societatea înregistrează profit în valoare de +795.202 lei vs 30.06.2023 societatea înregistrează pierdere -8.189.780 lei!”, anunţa Roxana Iliescu.

Deocamdată nu există declarații oficiale, dar viceprimarul Ruben Lațcău și directorul Constantin Cocheci au avut astăzi o întâlnire aprinsă cu reprezentanții angajaților STPT.

Comentarii

comentarii