Posibilitatea cumpărării de către actualii chiriaşi a apartamentelor construite prin programul ANL – unităţi locative destinate, în general, familiilor tinere, de până în 35 de ani, pentru a putea porni în viaţă, idee pervertită, însă, ulterior, – se poate constitui într-o povară pentru cei care locuiesc în ele. Dacă, iniţial, la începutul programului ANL, nici nu se pomenea despre vânzarea unităţilor de locuit, a apărut apoi această oportunitate (?!), dar era vorba de sume sub preţul năucitor şi necontrolat al pieţei şi, mai mult, banii puteau fi achitaţi în rate. Achiziţionarea măcar în rate a unei astfel de locuinţe ar fi fost de mare ajutor pentru familiile tinere. Ulterior, însă, guvernanții, pe considerentul că ANL are nevoie de bani pentru ridicarea de noi locuinţe, au prevăzut, aşa cum deja se ştie, cumpărarea la preţul pieţei a apartamentului respectiv şi cu bani cash! Iar când cutezi să-ţi exprimi îndoiala că tinerii din ANL ar putea avea bani pentru aşa ceva (pentru că altfel n-ar mai fi aşteptat ani de zile, exasperaţi, repartizarea unei astfel de locuinţe), ți se vorbeşte de credite, de bănci şi de alte vise. De aceea, cumpărarea unei locuinţe ANL poate deveni nu o binecuvântare pentru locatarii ANL, ci un fel de „blestem“, pentru că, repetăm, cine a aşteptat trei-patru ani sau mai mult la rând pentru o astfel de locuinţă n-a fãcut-o fiindcă îl dădeau banii afară din casă, ci pentru că nu dispunea de resurse financiare pentru a-şi cumpăra un apartament de pe piaţa liberă. Acum, de unde să facă rost aceste familii tinere de zeci de mii de euro pentru a-şi cumpăra locuinţele? De credite ipotecare nu poate fi vorba, pentru că nu poţi garanta cu o locuinţă închiriată. Şi, la urma-urmei, care bancă îţi dă atâţia bani dacă ai, de pildă, un salariu de cinci-șase sute de lei? Singurul refugiu ar fi că actualii locatari nu sunt încă obligaţi sã părăsească locuinţele, ei putând rămâne chiriaşi. Numai că există şi primari pe care vor să majoreze chiriile la ANL şi de patru ori, în dispreţul legii care acreditează aceste locuinţe ca fiind o componentă a unui program social. Sigur, actualmente chiria e subvenţionată, dar asta nu împiedică statul sau administraţiile locale să rămână în continuare alături de tinerii fără posibilităţi. La Reşiţa, continuã sã se contruiascã locuinţe ANL, iar acesta e un lucru bun. Dar câţi oare dintre actualii sau viitorii chiriaşi dispun de bani să cumpere apartamentele în cauză? Pentru că, în afară de câteva cazuri izolate, „portretul-robot“ al celor care locuiesc în astfel de blocuri este cel al unor familii tinere, de condiţie medie, eventual intelectuali sau alt tip de angajaţi, ba chiar persoane cu handicap, ale căror salarii nu permit strângerea de zeci de mii de euro pentru un costisitor apartament ANL.
