Acasă Economic Apartamentele s-au ieftinit cu 10,9% în ultimele 12 luni

Apartamentele s-au ieftinit cu 10,9% în ultimele 12 luni

DISTRIBUIȚI

Indicele imobiliare.ro calculat la nivel naţional a avut o evoluţie în scădere în ultimele treizeci de zile. Valoarea medie, 1.026 euro/mp util, este cu 0,8% mai mică decât cea înregistrată în iunie. Indicele calculat la nivelul principalelor oraşe din ţară arată însă tendinţe diferite. Asistăm la creşteri de preţ în Constanţa, Iaşi şi Timişoara, în contrast cu evoluţiile din Bucureşti, Braşov, Cluj-Napoca şi Ploieşti. 

Variaţii mari de preţ pe segmentul apartamentelor noi în iulie
 
Valoarea Indicelui imobiliare.ro calculat la nivel naţional pentru luna iulie a ajuns la 1.026 euro/mp util, cu 0,8% mai puţin decât în iunie. În comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut, când Indicele imobiliare.ro indica valoarea de 1.151 euro/mp, preţurile apartamentelor sunt în prezent cu 10,9% mai mici. Totuşi, în majoritatea oraşelor analizate, evoluţiile au fost diferite pe cele două segmente noi şi vechi. ”Deşi indicele imobiliare.ro calculat la nivel naţional a înregistrat o scădere de doar 0,8% în ultima lună, pe segmentul apartamentelor noi am asistat la variaţii mari, diferite de la un oraş la altul. Au avut loc atât creşteri de preţ în Braşov, Constanţa şi Timişoara, cât şi scăderi importante în Bucureşti sau Cluj-Napoca. Pe de altă parte, segmentul apartamentelor vechi este mai puţin dinamic, oscilaţiile fiind cuprinse între -1,3% în Cluj-Napoca şi +1,1% în Timişoara”, sublinează Adrian Erimescu, directorul general imobiliare.ro.
 
Timişoara 
 
Apartamentele scoase la vânzare în Timişoara s-au scumpit cu 2,6% în iulie. Valoarea Indicelui imobiliare.ro pentru această lună a urcat din nou peste pragul de 800 euro, până la 820 euro/mp util. Diferenţa de preţ faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut s-a contractat, aceasta fiind în prezent de 3,6%. Apartamentele noi s-au scumpit în intervalul analizat cu 6,3%. Preţul mediu pentru această categorie este de 914 euro/mp util, cu 3% mai mare decât în urmă cu 12 luni. În iulie, preţul cerut de proprietari şi intermediari pentru un metru pătrat de suprafaţă utilă în cazul apartamentelor vechi a fost de 798 euro, cu 1,1% mai mult decât în iunie. Situaţia se prezintă însă diferit pe categorii de apartamente. Apartamentele vechi cu patru camere au înregistrat o creştere de preţ de 2%. Apartamentele cu două camere s-au scumpit cu 1,8%. Preţurile garsonierelor au înregistrat o creştere de 0,5%, în timp ce preţul apartamentelor cu trei camere a scăzut cu 0,4%. În comparaţie cu luna iulie 2010, apartamentele vechi sunt mai ieftine cu un procent cuprins între 2% în cazul garsonierelor şi 8,1% în cazul apartamentelor cu patru camere.
 
Bucureşti 
 
Indicele imobiliare.ro pentru Bucureşti arată, pentru luna iulie, o valoare medie de 1.162 euro/mp util pentru apartamentele noi şi vechi, înregistrând o scădere de 1,4%. Spre deosebire de alte oraşe, preţul apartamentelor noi din Capitală a înregistrat o scădere importantă, de 4,1%. Mai puţin dinamic s-a dovedit a fi segmentul unităţilor vechi a căror preţ a înregistrat o creştere de 0,6%. Preţul mediu cerut pentru apartamentele noi din Bucureşti a ajuns în luna iulie la valoarea de 1.350 euro/mp util, în scădere cu 4,1% faţă de luna iunie. Totodată, apartamentele noi sunt cu 5,4% mai ieftine decât anul trecut. Preţul a evoluat diferit însă pe categorii de apartamente. Şi în această lună, cea mai interesantă evoluţie au avut-o apartamentele noi cu trei camere, care s-au ieftinit cu aproape 4%. Garsonierele noi s-au ieftinit cu 2,2% în ultimele treizeci de zile, iar preţul apartamentelor cu două camere a scăzut cu 1,1%. În iulie, apartamentele vechi din Capitală s-au scumpit cu 0,6%. Valoarea Indicelui imobiliare.ro pentru această categorie de apartamente a ajuns la 1.106/euro mp de suprafaţă utilă. Faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, apartamentele vechi sunt mai ieftine cu 6,2%. Nicio categorie de apartamente vechi din Capitală nu a înregistrat o oscilaţie de preţ mai mare de 1% în ultimele 30 de zile. Apartamentele cu trei camere şi garsonierele s-au scumpit cu 1%, respectiv 0,9%. Pe de altă parte, preţul partamentelor cu două şi patru camere s-au ieftinit cu 0,2%, respectiv 0,7%.
 
Braşov 
 
Preţurile apartamentelor din Braşov au scăzut în luna iulie. Conform Indicelui imobiliare.ro, preţul mediu cerut pentru apartamentele scoase la vânzare în acest oraş are o valoare de 862 euro/mp de suprafaţă utilă, cu 0,1% mai puţin decât în luna iunie. În comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut, apartamentele scoase la vânzare sunt cu 5% mai ieftine. Preţul apartamentelor noi din ansamblurile rezidenţiale braşovene a atins valoarea de 915 euro/mp şi a crescut în ultimele treizeci de zile cu 2%. În ceea ce priveşte apartamentele vechi, preţul solicitat de proprietari a înregistrat o scădere de 0,3%. În iulie, în Braşov, apartamentele vechi s-au ieftinit cu 0,3%, preţul acestora coborând de la 861 euro/mp util până la o valoare medie de 858 euro/mp util. În mod paradoxal, preţul apartamentelor mari, cu patru camere, a continuat să crească : +1,5%. Preţul cerut pentru apartamentele cu trei camere a scăzut în iunie cu 0,6%. Apartamentele cu două camere au înregistrat o creştere de preţ de 0,3%, iar garsonierele s-au ieftinit cu 2,1% în intervalul analizat. În comparaţie cu iulie 2010, preţurile apartamentelor vechi din Braşov sunt în prezent cu până la 9% mai ieftine, cea mai mare diferenţă de preţ fiind întâlnită în cazul garsonierelor. 
 
Cluj-Napoca 
 
Indicele imobiliare.ro pentru Cluj-Napoca a înregistrat o scădere de 4,7% în iulie, aceasta fiind cea mai mare diferenţă de preţ înregistrată în ultimele treizeci de zile de indicele calculat la nivel de oraş. Preţul mediu pentru apartamentele scoase la vânzare în Cluj-Napoca are, în prezent, valoarea de 943 euro/mp util, cu 7,8% mai puţin decât cea înregistrată în urmă cu 12 luni. Scăderea preţurilor a fost resimţită mai ales pe segmentul apartamentelor noi, segment care a influenţat evoluţia indicelui general la nivelul oraşului. Acestea s-a ieftinit cu peste 7% în ultimele treizeci de zile, până la 916 euro/mp. Preţul mediu cerut pentru apartamentele vechi scoase la vânzare în Cluj-Napoca a înregistrat o scădere de 1,3% în iulie, coborând de la 987 euro/mp la 974 euro/mp. Cea mai mare variaţie de preţ este întâlnită în cazul garsonierelor, unde a fost constatată o scădere de 5,7%. Apartamentele cu două camere s-au scumpit cu 0,5% în ultimele treizeci de zile, iar apartamentele cu trei camere au înregistrat o scădere de preţ de 0,7%. Preţurile solicitate în prezent pentru apartamentele vechi sunt cu până la 8,3% mai mici în comparaţie cu luna iulie 2010, cea mai mare diferenţă fiind înregistrată în cazul unităţilor cu o cameră.
 
Constanţa
 
Preţurile cerute pe segmentul rezidenţial din Constanţa au crescut în ultimele treizeci de zile. Valoarea medie înregistrată de Indicele imobiliare.ro pentru luna iulie este de 955 euro/mp util, în creştere cu  1,5% faţă de luna precedentă. Preţul mediu cerut pentru apartamentele noi a cunoscut o creştere de 5,4% de la 912 euro/mp util până la 961 euro/mp util. Tendinţa s-a păstrat şi în cazul apartamentelor vechi al căror preţ mediu pe metru pătrat util a înregistrat, în iulie, o creştere de 0,5%, atingând valoarea de 953 euro/mp util. Faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, preţurile solicitate pentru apartamentele din Constanţa sunt, în medie, cu 5,2% mai mici. Preţul mediu de strigare pentru apartamentele din blocurile vechi din Constanţa a înregistrat o creştere de 0,5% în luna iulie, atingând valoarea de 953 euro/mp util. Apartamentele cu trei camere sunt cele care au dat tonul, preţul acestora crescând cu 2%. Pe de altă parte, garsonierele şi apartamentele cu două camere s-au ieftinit cu 0,3%, respectiv 0,8%. În comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut, cea mai mare diferenţă de preţ se înregistrează în cazul apartamentelor cu două camere, 6,9%, iar cea mai mică, de 3,1%, în cazul unităţilor cu trei camere.
 
Iaşi 
 
Indicele imobiliare.ro pentru Iaşi a înregistrat în iulie, o valoare medie de 855 euro/mp util, în creştere cu 0,8%, faţă de luna iunie. În comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut, preţurile solicitate în prezent pentru apartamentele scoase la vânzare în capitala Moldovei sunt cu 4,9% mai mici. Tendinţa de scumpire a fost dată de evoluţia preţului apartamentelor noi, care a crescut cu 2,9% în ultimele treizeci de zile. Preţul apartamentelor vechi a cunoscut o scădere de 0,6% în acelaşi interval.
 
Ploieşti 
 
Indicele imobiliare.ro pentru Ploieşti înregistrează, în luna iulie, o valoare medie de 865 euro/mp util pentru apartamentele noi şi vechi scoase la vânzare în acest oraş. Apartamentele s-au ieftinit, astfel, cu 3,6% în ultimele treizeci de zile. În comparaţie cu luna iulie 2010, preţurile solicitate în prezent sunt cu aproape 10% mai mici.
 

Comentarii

comentarii