„Eu n-am ştiut cum se mănâncă politica asta”
Ioan Iovescu a ieşit senator în zona Lugoj, pe colegiul unde Ilie Sârbu, candidat USL, a obţinut cele mai multe voturi din toate colegiile din Timiş. „Am vrut şi anul ăsta (2012 – n.r.) să candidez ca independent, mi-am dorit să candidez ca şi consilier local. Anul ăsta, în 20 martie, eram foarte convins să rămân independent. M-am decis să-mi depun candidatura pentru consilier local. Eu n-am ştiut cum se mănâncă politica asta”, a spus Ioan Iovescu, de meserie instructor auto, imediat după alegeri. Iovescu a luat locul 1 la concursul „Stăpân pe volan”. “E vreo problemă că de la volan am ajuns în parlament? Problema e cu cei care ajung din închisoare în parlament. Să vină să întrebe evaluatorii, să vadă câţi am instruit şi câţi oameni care au stat lângă mine au învăţat să conducă. Am fost trei ani mecanic”, spunea Iovescu. Acum, la trei luni de când a devenit parlamentar, Iovescu a pierdut în greutate, dar tare mulţi de acolo se îngraşă, şi îşi aduc aminte că sunt bolnavi doar când sunt chemaţi să dea cu subsemnatul pe la vreun tribunal, parchet, ori judecătorie… Atunci, domnii parlamentari slăbesc… brusc…
Comentarii
comentarii