Acasă Administraţie Aquatim va desfășura lucrări pe mai multe străzi din Timișoara. Iată unde...

Aquatim va desfășura lucrări pe mai multe străzi din Timișoara. Iată unde va fi întreruptă furnizarea apei

DISTRIBUIȚI

În săptămâna 14 – 18 august, Aquatim va desfășura lucrări pe mai multe străzi din Timișoara, acest lucru implicand întreruperea furnizării apei.

Iată programul:

Miercuri, 16.08.2023, între orele 8 – 16, se va executa, pe Calea Bogdăneștilor, legătura unei conducte noi cu conductele existente pe străzile Trifoiului și Cassian Munteanu.

Lucrările fac parte din proiectul „Pasaj Solventul”. Vor rămâne fără apă străzile: Bogdăneștilor (între Dunărea și Cassian Munteanu), Trifoiului, Zănoaga, Cassian Munteanu, Alexandru Necolai Nekrasov.

Joi, 17.08.2023, între orele 8 – 18, se vor executa trei legături de conducte, la intersecția străzilor Gheorghe Dima cu Gheorghe Lazăr. Aceste lucrări fac parte din „Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Timiș, în perioada 2014-2020”, finanțat din fonduri europene.

Vor rămâne fără apă locuințele de pe următoarele străzi: Gheorghe Lazăr (între Gheorghe Dima și Pictor Zaicu), Gheorghe Dima, Eremia Grigorescu, Mărășești, Borsec, Franz Liszt, Nikolaus Berwanger, punctul termic 30 de pe strada Borsec.

De asemenea, vor fi afectate următoarele firme și instituții: Aquatim, Liceul Lenau, Directia Generală Regională a Finanțelor, Deltatel, City Business Center, Adam Muller Guttenbrunn.

Vineri, 18.08.2023, între orele 8 – 16, se va executa o cuplare de conductă la intersecția străzilor Bârzava cu Taborului.

Această lucrare face de asemenea parte din proiectul menționat anterior și finanțat din fonduri europene. Se va întrerupe furnizarea apei pe străzile: Bârzava, Lisabona, Aleea Ciobanului, Dunărea și  precum și la punctul termic de pe strada Bârzava.

Tot vineri, 18.08.2023, între orele 08-18,  în continuarea proiectului „Pasajul Solventul”, se va executa, pe Calea Bogdăneștilor,  legătura  unei conducte noi cu conducta existentă, anulându-se totodată conducta veche de pe tronsonul str. Trifoiului – Cassian Munteanu.  Din acest motiv, se va întrerupe furnizarea apei pe Calea Bogdăneștilor (între străzile Dunărea și Cassian Munteanu). La reluarea alimentării cu apă în regim normal este posibil ca la robinete să curgă apă tulbure. Deoarece această perturbare va fi de scurtă durată, recomandăm clienților să nu folosească apa în scopuri menajere, până la limpezirea completă. Rugăm, de asemenea, consumatorii să ia măsuri de stocare a unor cantități de apă care să le acopere necesarul pe perioada anunțată – atenționează Aquatim.

Comentarii

comentarii