Acasă Actualitate Arad: Femeie găsită carbonizată în locuinţa sa, cuprinsă de un incendiu puternic

Arad: Femeie găsită carbonizată în locuinţa sa, cuprinsă de un incendiu puternic

DISTRIBUIȚI

O femeie din municipiul Arad a fost găsită carbonizată în locuinţa sa, cuprinsă de un puternic incendiu, sâmbătă dimineaţă, apartamentul fiind distrus, fără ca alte locuinţe din bloc să fie afectate.

Incendiul a izbucnit la parterul unui bloc de pe strada Abrud, iar locatarii au sunat la 112.

La sosirea pompierilor, focul cuprinsese întreg apartamentul cu două camere, însă a fost stins înainte de a se propaga la apartamentele vecine.

"După lichidarea incendiului care se manifesta violent, în sufrageria apartamentului a fost găsită moartă, carbonizată, o femeie de aproximativ 45 de ani", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Arad, Lucian Câmpeanu.

Cadavrul a fost preluat de medicii legişti, în timp ce la faţa locului fac cercetări şi poliţiştii.

Pompierii spun că flăcările au izbucnit în sufrageria locuinţei, însă cauzele sunt în curs de stabilire.

Mediafax

Comentarii

comentarii