Acasă Editorial Arenele super-scumpe de fotbal, ”tichia de mărgăritar” de pe chelia sportului românesc...

Arenele super-scumpe de fotbal, ”tichia de mărgăritar” de pe chelia sportului românesc falimentar

DISTRIBUIȚI

Contraeditorial

Într-o frenezie propagandistică care amintește de triumfalismul agitatoric din anii socialismului biruitor, mass-media sportivă românească (a se citi fotbalistică) clocotește de știri pozitive cu privire la construirea unor noi arene dedicate exclusiv fotbalului. La Pitești, vechiul complex sportiv din Trivale a fost deja dărâmat, urmează demolarea stadionului Dinamo din București și a unicului stadion cu tribune care a mai rămas în Timișoara. Așa cum s-a întâmplat și cu celelalte ”bijuterii” de arene fotbalistice construite în București și în țară (cu excepția stadionului din Cluj), și aceste trei noi arene vor fi dedicate exclusiv fotbalului. Costurile anunțate pentru cele trei incinte fotbalistice țintesc jumătate de miliard euro – 100 milioane pentru arena din Pitești, respectiv 170 milioane de euro pentru noul Dinamo și 167,3 milioane de euro pentru Timișoara. Costurile sunt suportate de Guvernul României, nu de vreo companie privată, interesată să investească în fotbalul afacere, nu mai spun de un club privat de fotbal. Dacă ar fi să socotim prețul final al celorlalte arene moderne de fotbal construite în România în ultimii 15 ani, prețul trece binișor de un miliard de euro. Doar Arena Națională din București (cea la care gazonul nu voia să se prindă, în ciuda milioanelor de euro dedicate special diferitelor transplanturi de gazon), terminată în 2011, a costat 235 milioane de euro!!! Un miliard de euro, o mie de milioane de euro, sume cheltuite pentru câteva arene de fotbal!!! Vă puteți imagina, stimați cititori, câte baze sportive simple, adică normale – stadioane de atletism, bazine de înot, săli și terenuri de jocuri sportive, săli de gimnastică, săli pentru box, lupte, arte marțiale, spații pentru toate sporturile posibile – s-ar fi putut construi cu acești bani în România?

Vorbim de o epidemie de obezitate la populația școlară, de alarmanta situație a consumului de droguri în România! Bătaia în școli, așa-numitul bullying, face ravagii! Poate să vorbească cât de blând și de aparent îngrijorat orice ministru de resort, să nu mai zic de prim-ministru, că nu-i cred cu ”măsurile” lor! Nu există măsură de prevenție mai bună a obezității, a consumului de droguri și a agresivității între copii decât dezvoltarea sportului școlar!!! Calea cea mai firească, cea mai productivă pentru formarea corpului și a caracterului copilului este consumarea surplusului de energie în întreceri sportive! Fiecare școală ar trebui să aibă o bază sportivă completă, care să poată oferi copiilor opțiunea alegerii sportului preferat! Mai mult, pentru fiecare cetățean, indiferent de vârstă, autoritățile publice ar trebui să ofere posibilități de practicare a unui sport!

Restrângându-mă la Timișoara, vă imaginați, dragi timișoreni, câte baze sportive s-ar fi putut construi cu 167,3 milioane de euro??? Priviți în jurul dumneavoastră, în orice parte a Timișoarei, și încercați să vedeți câte locuri de sport au fost create în Timișoara, de la Revoluție încoace, din bani publici!!! Bilanțul nu este doar dezolant, ci chiar rușinos, așa că îmi este jenă să dau exemple cu stadioanele desființate și sala de jocuri sportive care nu se mai finalizează de peste 14 ani…

Dar, Osana, iată că zilele trecute s-a dat cu sapa și s-a implantat întru nemurire o capsulă a timpului care să eternizeze inaugurarea construcției unei alte arene de fotbal în Timișoara, ceva mai mică, cu doar 10000 de locuri și mult mai ieftină, aproximativ 23 de milioane de euro… de la bugetul local. Excepțional! Cică ”este o zi în care renaște fotbalul timișorean”, după cum afirma bucuros domnul primar. Când am citit că noul stadion va avea și ”508 locuri la zona VIP, plus 102 locuri la loje” i-am dat și eu dreptate! Pentru a încheia istoria viitorului apologetic a celor două mult dorite stadioane de fotbal ale Timișoarei – care, culmea, ar trebui finalizate cam în același interval de timp – cârcotesc în continuare și nu pot să nu întreb ce ar fi de preferat, o ”bijuterie” (pentru 30000 de pasionați de fotbal în tribune) cu 167,3 milioane de euro sau 8 mini-bijuterii (fiecare cu 10000 de locuri) a câte 23 milioane de euro arena??? Oare cum ar ”renaște” fotbalul mai repede, cu unul sau cu 8 arene, cum ar ajunge mai rapid la performanțe naționale și internaționale ”fotbalul timișorean”, devenit obsesia fiecărui primar sau candidat de primar, mai ales în preajma alegerilor ? Din aceleași motive nu-i prea interesează alte sporturi… Cu riscul de a mă repeta, cred că un primar adevărat, într-un oraș de mărimea Timișoarei, ar trebui să se ocupe în primul rând de zecile de mii de locuri necesare pentru practicarea oricărui sport de către cetățenii orașului! O populație este cu atât mai sănătoasă cu cât face mai mult sport, nu cu cât este mai spectatoare la întreceri sportive, în speță, la meciuri de fotbal!

Revenind la întreaga țărișoară, nu doar sportul de masă este la pământ. Se poate spune, fără exagerare, că sportul de performanță românesc este chiar sub pământ! Dacă pe vremea comunismului se investea, cât de cât, în sportul de performanță din motive de propagandă, în postcomunism, treptat, treptat, medaliile de la olimpiade, mondiale și europene au devenit tot mai rare, până la a dispărea cu totul. E prea trist să reamintesc dramatica involuție a gimnasticii, a atletismului, a handbalului, ca să dau doar cele mai incredibile exemple ale decăderii sportului românesc de performanță. Iată câteva explicații evidente: baza de selecție tot mai scăzută, prin neglijarea sportului școlar, a competițiilor școlare, degradarea bazei materiale, lipsa de finanțare și de viziune a federațiilor sportive. Absența finanțării corecte din partea statului a dus la diferite formule de supraviețuire din partea angajaților diferitelor federații, absolut contraproductive pentru crearea minimului necesar de sportivi care să asigure baza de selecție din care permanent să apară marii performeri.

Estimp, statul român construiește arene de fotbal de sute de milioane de euro!!! Într-un sport în care România a excelat la nivel de medalie doar prin clubul Steaua în urmă cu aproape patru decenii! Altfel, niciodată, nicio medalie! Am toată stima pentru jucătorii de fotbal din așa-numita ”generație de aur”, dar, după știința mea, acest ”aur” a însemnat o calificare în sferturile unui campionat mondial, cum ar fi, dacă s-ar fi acordat, o medalie de aramă…

Am tot respectul pentru fotbaliști, ca de altfel pentru orice sportiv, fie că este sportiv de performanță, fie că este amator pur. Dar, într-o țară în care doar 2% din populație face sport în mod constant, susțin că finanțarea actuală de către statul român a acestor arene de fotbal super-scumpe nu reprezintă decât punerea unor ”tichii de mărgăritar” pe chelia sportului românesc tot mai falimentar!

Comentarii

comentarii