Acasă Actualitate Asociaţia „Timişoara – Capitală Culturală Europeană”, chemată la raport

Asociaţia „Timişoara – Capitală Culturală Europeană”, chemată la raport

DISTRIBUIȚI

timisoara capitala culturala raport

Adelina Tîrziu, consilier local în Timișoara (PDL), reclamă nerespectarea unei hotărâri a legislativului local.

În luna februarie a acestui an, Consiliul Local Timișoara a aprobat oferirea unui spaţiu cu folosinţă gratuită, pe strada Alba Iulia nr. 2, Asociației „Timişoara – Capitală Culturală Europeană”. Adelina Tîrziu a adus un amendament hotărârii, care prevedea prezentarea unui raport de activitate o dată la trei luni. Amendamentul a fost adoptat, rapoartele nu au mai venit, motiv pentru care inițiatoarea amendamentului a făcut o interpelare în ultima ședință de consiliu local.

S-a aprobat oferirea unui spaţiu cu folosinţă gratuită pe strada Alba Iulia nr. 2. Eu atunci am făcut un amendament pentru un raport o dată la trei luni, să ştim şi noi ce se întâmplă în spaţiul acela şi ce strategii există. Amendamentul a fost adoptat. Ulterior, cu ocazia dezbaterii publice pentru proiectele culturale, i-am şi atras atenţia domnului Robu că nu s-a întâmplat nimic. Mi-a promis că se va ocupa de chestia asta, nu a făcut-o şi de aceea am şi făcut interpelarea acum. Asociaţia trebuie să prezinte către Consiliul Local un raport în scris asupra activităţii lor pe ultimele trei luni şi ce acţiuni vor avea în următoarea perioadă. Nu sesizăm că se întâmplă prea mare lucru vizavi de Asociaţia Timişoara – Capitală Culturală Europeană. Suntem cam în urmă cu acţiunile. S-ar putea să ratăm dacă ne mişcăm tot aşa”, spune Adelina Tîrziu.

Dacă în Consiliul Local s-a aprobat prezentarea unui raport trimestrial, persoanele care ar fi trebuit să transmită informaţia „au uitat” să anunţe şi Asociația „Timişoara – Capitală Culturală Europeană”. Culmea, primăria este reprezentată în Consiliul Director al asociaţiei, consiliu care primeşte rapoarte lunare de activitate.

Vom prezenta raportul complex pe tot anul. Nu era greu să prezentăm raportul, dacă eram informaţi. Oricum facem rapoarte lunare pentru Consiliul Director, din care face parte şi Primăria. Tocmai am încheiat raportul pe luna august. Abia acum m-au sunat de la primărie şi mi-au spus că au nevoie de raportul pe ultimele 3 luni”, a declarat Simona Neumann, director executiv al Asociației „Timişoara – Capitală Culturală Europeană”. 

Cât despre acuzaţia că la asociţie „nu se întâmplă prea mare lucru”, Simona Neumann a precizat: „Avem proiectul de expansiune culturală, un program de promovare culturală în celelalte oraşe din ţară. În prezent se promovează Festivalul PLAI şi expoziţia Futurotextiles. A fost promovat şi Festivalul de Operă şi Operetă. În weekend-ul care s-a încheiat a fost aici, prin intermediul asociației, o jurnalistă de la un cotidian din Ungaria şi a publicat un articol despre candidatura Timişoara la titlul de Capitală Culturală Europeană.

Comentarii

comentarii