Acasă Eveniment Asociaţiile de proprietari din Timişoara colaborează bine cu poliţiştii locali

Asociaţiile de proprietari din Timişoara colaborează bine cu poliţiştii locali

DISTRIBUIȚI

demontare antenePoliția Locală Timișoara a demarat, încă de la începutul anului, o campanie de conștientizare a populației cu privire la necesitatea demontării antenelor vechi, neutilizate de pe imobile, amplasate înainte de 1989, deoarece pe lângă aspectul neplăcut, acestea reprezintă reale pericole de accidentare a pietonilor și avariere a unor bunuri din jurul imobilelor. Astfel, pe lângă identificarea acestor antene, în cadrul acțiunilor organizate în cartierele orașului, polițiștii locali din cadrul Serviciului Disciplina în Construcții au înaintat notificări reprezentanților asociațiilor de locatari și proprietari, iar din 321 de antene identificate peste jumătate au fost deja demontate. Restul timișorenilor au solicitat înțelegere, deoarece vremea  a fost nefavorabilă. Odată cu trecerea sărbătorilor și cu încălzirea vremii, dar ținând cont că în perioada următoare sunt posibile intensificări ale vântului, existând pericolul real de prăbușire a acestora, poliţia revine cu un nou apel la cetățenii care nu le-au demontat până în prezent să o facă, cât mai curând posibil.

Comentarii

comentarii