Acasă Eveniment Au dispărut „craterele” dintre Bozovici, Dalboşeţ şi Şopotu-Nou

Au dispărut „craterele” dintre Bozovici, Dalboşeţ şi Şopotu-Nou

DISTRIBUIȚI

drum csPe drumul judeţean 571B, Bozovici – Dalboşeţ – Şopotu-Nou, se poate circula de acum în condiţii normale, după finalizarea lucrărilor de reparaţii a acestuia, realizate cu finanţarea Consiliului Judeţean Caraş-Severin. Până în prezent, din cauza gropilor, o porţiune de 20 km era străbătută, cu maşina, în nu mai puţin de o oră.

Lucrările au constat în repararea a aproape 40 km, din care jumătate înseamnă turnare de covor asfaltic, valoarea totală a lucrărilor ridicându-se la patru milioane lei.
„Acest drum este rezultatul Programului Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii (cunoscutul PNDI), prin care s-au luat drumurile judeţene, de la consiliile judeţene, urmând să fie făcute pe un credit furnizor, prin intermediul Ministerului Dezvoltării, respectiv cu garanţii guvernamentale, însă a fost un fiasco. Pe acest drum nu se putea trece, din cauza gropilor. Erau adevărate cratere, după cum spuneau primarii din zonă”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Sorin Frunzăverde, prezent pe teren, pentru a evalua stadiul lucrărilor la drumul Bozovici – Dalboşeţ – Şopotu-Nou. Drumul reprezintă principala arteră din Valea Almăjului şi leagă toate localităţile, de la Bozovici şi până la Şopotu-Nou, dar care a ajuns astfel din cauză că, timp de doi ani, până în toamna anului trecut, cât s-a aflat la Ministerul Dezvoltării din timpul guvernărilor Boc şi Ungureanu, nu a primit nicio alocare”, a spus preşedintele Consiliului Judeţean.
Sorin Frunzăverde susţine că mai este foarte mult de lucru în zonă, pentru a aduce drumurile din Valea Almăjului la nivelul celor care s-au aflat în permanenţă în administrarea Consiliului Judeţean Caraş-Severin.

Comentarii

comentarii