Acasă Actualitate Au furat banii din cutia de donații din centrul Timișoarei, unde se...

Au furat banii din cutia de donații din centrul Timișoarei, unde se strâng bani pentru medicamentele copiilor bolnavi

DISTRIBUIȚI

În Timișoara, unele persoane au încercat (și se pare că unii au și reușit) să fure din cutia de donații destinată strângerii de bani pentru cumpărarea de medicamente pentru copiii cu afecțiuni hemato-oncologice.

Cutia a fost postată în centrul Timișoarei, vizavi de catedrală, ca parte a proiectului „Două tone de monede”. O cutie de mari dimensiuni, transparentă, unde se pot dona bani pentru a se cumpăra medicamente copiilor cu afecțiuni hemato-oncologice. Cutia va mai sta acolo până în 15 aprilie, dar organizatorii au fost nevoiți să scoată bancnotele donate pentru că unele persoane au încercat să fure din ele, iar unii au și reușit acest lucru.

„Zilele trecute au fost scoase bancnotele aflate deasupra monedelor, pentru a evita tentația unor persoane de a sustrage bancnote. Suma totală (conform procesului verbal) a fost de 13.193 lei. Suma se va materializa în medicamente necesare copiilor cu probleme hemato-oncologice mai repede decât ne-am gândit. Va fi direcționată către Asociația Patricia Popa care se va ocupa de achiziționarea medicamentelor”, transmit organizatorii pe Facebook – Academia Mămicilor din Timișoara (AMT) și Asociația Centrul de Asistență Socială și Cercetare a Interacțiunii Copil-Părinte (CASCICOP).

Organizatorii fac apel la toți cetățenii care surprind indivizi care vor să fure din donații să îi anunțe cât mai repede posibil, atât pe organizatorii, cât și patrulele de polițiști sau angajații firmei de pază Sar Security, aflați în zonă.

Comentarii

comentarii