Concertul simfonic de vineri, 28 aprilie, de la ora 19, va fi alcătuit din două lucrări. Este vorba de Concertul pentru violoncel şi orchestră în mi minor op.85 de Edward Elgar şi Simfonia nr.7 în la major, op.92 de Ludwig van Beethoven.
Concertmaestru Mircea Tătaru a explicat că, astfel, compozitorul romantic Elgar s-a afirmat în istoria muzicii în mod special prin Variaţiunile „Enigma”, prin marşul „Pomp and Circumstance” şi prin concertul pentru violoncel. Elgar mai este cunoscut şi datorită concertului său pentru vioară, foarte iubit de Yehudy Menuhin, dar spre deosebire de acesta, zbuciumat şi pasional, concertul pentru violoncel este mai mult liric şi contemplativ. La premieră, la Londra, în octombrie 1919, Elgar a fost poftit să-şi dirijeze concertul, restul programului urmând a fi condus de un alt muzician. Cum se mai întâmplă în mediile artistice, Elgar a primit un timp de repetiţie foarte scurt, interval în care nu a putut aduce orchestra şi solistul la un nivel acceptabil. Astfel, el a înregistrat un eşec notabil. Doar în 1960, datorită interpretării violoncelistei Jacqueline du Pré, concert înregistrat, lucrarea şi-a câştigat faima meritată, neumbrită de atunci. Ea îşi va continua drumul victorios şi prin interpretarea violoncelistului Răzvan Suma.
Simfonia a VII-a a fost supradenumită de Wagner — apoteoza dansului — datorită melodicităţii sale extraordinare şi plăcerii pe care o oferă auditorului. Cu toate că Beethoven era conştient că surditatea de care suferea era un proces evident, ireversibil şi progresiv, şi-a depăşit starea depresivă reuşind să îmbine excelent elementele clasice cu noile virtuţi romantice ce apăruseră în artă. Simfonia a fost executată prima oară la 8 decembrie 1813, beneficiile fiind destinate soldaţilor răniţi cu câteva luni înainte, în bătălia de la Hanau. Partea a doua a devenit celebră, de multe ori fiind interpretată separat.
După premieră, lucrarea a fost interpretată 10 săptămâni la rând, presa menţionând mereu că aplauzele atingeau punctul extazului.
Această minunată compoziţie optimistă a obţinut de la început nu numai un imens succes la public, dar i-a impresionat chiar şi pe unii dintre cei mai ostili critici ai compozitorului. Se spune că Richard Wagner ar fi dansat fericit pe muzica acestei simfonii, pe un aranjament făcut la pian de însuşi Franz Liszt. Oricare ar fi adevărul, această simfonie este o mare exclamaţie de bucurie. De ce muzica lui Beethoven păstrează un ascendent atât de puternic asupra tuturora? Pentru că limbajul său este mereu determinat de elemente de necesitate, de intervenţie dramatică de neînlăturat. El spunea „În simfonie mă simt cu adevărat în elementul meu. Întotdeauna aud în adâncul fiinţei mele sunetele unei mari orchestre”, a explicat Mircea Tătaru. Dirijorul concertului va fi maestrul Radu Popa.
Gh. MIRON
