Acasă Actualitate Banaterra – enciclopedia online a Banatului – ar putea fi închisă, din...

Banaterra – enciclopedia online a Banatului – ar putea fi închisă, din lipsă de fonduri

DISTRIBUIȚI

Banaterra Când ai acces la internet şi eşti în căutare de informaţii despre Banat sau despre personalităţi din Banat, ai toate şansele să ajungi pe site-ul banaterra.eu. În câţiva ani de existenţă, banaterra.eu a devenit o adevărată enciclopedie a Banatului, oferind multe informaţii care nu se găsesc în format electronic în altă parte, în mai multe limbi, şi chiar imagini live din Banat.

 

Cu aproape 1000 de vizitatori pe zi, proiectul Banaterra este o realizare remarcabilă, pe bază de voluntariat. Însă, în ciuda succesului său incontestabil, proiectul riscă să devină istorie. Aşa cum a anunţat scriitorul şi publicistul Duşan Baiski – iniţiatorul şi coordonatorul general al proiectului Banaterra, site-ul ar putea fi închis în curând din cauza costurilor de găzduire pe server şi a cheltuielilor suplimentare.

 

banaterra Baiski„Până la 1 februarie 2013, trebuie să achităm 200 de euro doar pentru găzduire (hosting), dar numai dacă nu mai inserăm nimic. Fiindcă, datorită volumului uriaş de informație (peste 25 Gb) şi a lăţimii de bandă, Banaterra a ajuns la punctul în care are nevoie de cel puţin un server virtual. Până în urmă cu trei ani, firma care ne găzduieşte portalul ne-a sponsorizat hostingul. Iar acum, marii noştri sponsori n-au mai răspuns nici ei solicitărilor. Îi înţelegem. Am mizat pe sumele strânse din 2% din impozitele pe venitul din 2011, dar nici până la această dată Fiscul nu ne-a virat vreun sfanţ. Vă înţelegem şi pe dvs., prietenii noştri, care aţi accesat gratuit, ani de-a rândul, nu doar Banaterra, ci şi camerele video Banaterra, care v-au alinat dorul de casă. Sistemul nostru de donaţii on-line a înregistrat în cei câţiva ani de la implementare modica sumă de… 120 de euro. Aveţi dreptate, când se poate pe gratis, de ce să mai ajutăm Banaterra?”, scrie Duşan Baiski, pe banaterra.eu.

În urma publicării anunţului despre situaţia financiară în care se află Banaterra, au început să apară şi donaţiile. Până în prezent, a fost strânsă suma de 300 de lei. Până la 1 februarie ar trebui să se strângă 200 de euro doar pentru ca site-ul să existe în continuare. Pentru a adăuga noi informaţii pe site este nevoie de o sumă mai mare. Cei care doresc să contribuie financiar la proiectul Banaterra pot găsi detaliile necesare pe site-ul www.banaterra.eu.

Comentarii

comentarii