Acasă Eveniment Bega Bulevard a ajuns la a treia ediţie

Bega Bulevard a ajuns la a treia ediţie

DISTRIBUIȚI

În perioada 18 – 20 iunie, Primăria Timişoara organizează festivalul "Bega Bulevard". A treia ediţie a sărbătorii Canalului Bega se va desfăşura între Podul Tinereţii şi Podul Traian. Timişorenii vor putea participa şi anul acesta la concursul tradiţional de răţuşte de plastic, care vor pluti pe Bega. Seara de vineri, 18 iunie, va sta sub semnul regalului de operă, prin deschiderea festivalului cu spectacolul “Carmen”, de Georges Bizet, preluare în direct de la Palatul Artelor Regina Sofia din Valencia, Spania, în cadrul proiectului european Viva Europa 2010, Live Opera for European Cities. Seara de sâmbătă, 19 iunie, este dedicată multiculturalităţii şi muzicii de bună calitate. Sâmbătă seara vor urca pe scenă, de la ora 19.00: Click_Life, SKALD, Elektromágnes ,Vino Rosso. Cap de afiş la Bega Bulevard este trupa Reich & Schön (Bogaţi & Frumoşi), cu un sound pop-soul-rock, din portofoliul Academiei Pop din Mannheim, Germania. Solistul Julius Reich are o voce deosebită, care mângâie sufletul publicului prin sentimente şi pasiune.

Comentarii

comentarii