Acasă Actualitate Beneficiarii unor drepturi acordate persecutaţilor politici şi deportaţilor primesc îndemnizaţia la nivelul...

Beneficiarii unor drepturi acordate persecutaţilor politici şi deportaţilor primesc îndemnizaţia la nivelul lunii decembrie 2020

855
DISTRIBUIȚI

Toţi beneficiarii Decretului 118/1990 republicat, mai puţin cei prevăzuţi de Legea 130/2020, respectiv 28.283 de beneficiari cu un cuantum mediu al îndemnizaţiei în valoare de 1.937 de lei, au drepturile achitate la nivelul lunii decembrie 2020.

În răspunsul adresat de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale senatorului de Timiş, Alina Gorghiu, referitor la plata îndemnizaţiilor pentru foştii deţinuţi politici, prin OU 114/2018 ce vizează instituirea unor măsuri fiscal – bugetare şi prorogare a unor termene, “toate drepturile stabilite pentru acordate în baza unor legi speciale, îndemnizaţiile se menţin în plată la nivelul acordat/cuvenit pentru luna decembrie 2018”.

Astfel potrivit Legii 1509/2019, au fost majorate îndemnizaţiile pentru beneficiarii Decretului-lege nr. 118/1990 republicat privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri.

“În iulie 2020 a intrat în vigoare Legea 130/2020 de modificare a legii din 1990, prin care s-a introdus o nouă categorie de beneficiari, respectiv copiii persoanelor persecutate din motive politice. Potrivit legislaţiei în vigoare, plata acestor îndemnizaţii ca şi toate drepturile care se plătesc de către casele teritoriale de pensii se poate face doar pe baza implementării unui soft de valorificare a deciziei emise de AJPIS-uri. (…). Potrivit dispoziţiilor legale în vigoare, drepturile stabilite prin deciziile emise vor fi plătite integral începând din data de întâi a lunii următoare depunerii cererii. Toţi beneficiarii Decretului 118/1990 republicat, mai puţin cei prevăzuţi de Legea 130/2020, respectiv 28.283 de beneficiari cu un cuantum mediu al îndemnizaţiei în valoare de 1.937 de lei, au drepturile achitate la nivelul lunii decembrie 2020”, arată răspunsul Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale.

Comentarii

comentarii