Acasă Actualitate Bicicliștii din Timișoara sunt invitați la Marșul tăcerii

Bicicliștii din Timișoara sunt invitați la Marșul tăcerii

DISTRIBUIȚI

Miercuri, de la ora 19.00 bicicliști de pe toate continentele vor pedala pentru a atrage atenția asupra importanței unei conduite preventive în trafic.

Statele Unite ale Americii, Antartica, Australia, Brazilia, Canada, Columbia, Cipru, Germania, Hong Kong, India, Israel, Liban, Mexic, Taiwan, Tanzania și Ucraina – sunt țările unde bicicliștii vor pedala, miercuri 16 mai,  începând cu ora locală 19.00 – realizându-se astfel un marș continuu, întins pe toate fusurile orare.

Organizatori din peste 288 de orașe și-au asumat rolul de ambasadori ai acestui eveniment, care este mai mult decât o comemorare a victimelor accidentelor rutiere, este o declarație de solidaritate pentru comunitatea globală a bicicliștilor.

În România, comunitățile locale de bicicliști din Timișoara, București, Cluj-Napoca, Constanța, Iași, Ploiești, Dej, Galați, Suceava și Alexandria vor organiza Marșul Tăcerii, pentru a onora cicliștii care au fost uciși sau răniți în timpul ciclismului pe căile publice, dar și pentru a atrage atenția asupra legislației inadecvate și a infrastructurii deficitare – din cauza cărora, viața a mii de bicicliști este pusă zi de zi în pericol în întreaga țară.

Bicicliștii sunt una dintre cele mai vulnerabile categorii de participanți la trafic, nefiind protejați de o caroserie, și deși aceștia au dreptul legal de a împărți drumul cu șoferii, conflictele sunt la ordinea zilei.

În Timișoara sunt așteptați sute de bicicliști din comunitatea locală, miercuri 16 mai , de la ora 18.30, la Casa Verde pentru Biciclete (Platforma Timco), de unde la ora 19:00 se va pleca într-o pedalare silențioasă, de 8 km, pe traseul: Casa Verde pentru Biciclete (platforma Timco) – Calea Circumvalațiunii – Intersecția Jiului   – Bulevardul Republicii – Bulevardul Regele Ferdinand I – Strada 20 decembrie 1989- Piața Iancu Huniade – Bulevardul Ion C Brătianu – Strada Hector – Bastion Maria Therezia – Punctele Cardinale – Strada Oituz – Piata Mărăști – Calea Alexandru Ioan Cuza – Calea Torontalului – Bulevardul Cetății – Strada Gheorghe Lazăr – Strada Gh. Dima – Strada Paris – Bulevardul Republicii –  Piața Victoriei (finish).

Toți participanții sunt rugați să se îmbrace în alb, oraganizatorii punând la dispoziție și tricoul oficial al evenimentului pentru care participanții nu trebuie decât să se înscrie pe această listă https://goo.gl/forms/8mK6MVFuYXDhyjOK2

Comentarii

comentarii