Acasă Eveniment Bune practici între Caraş-Severin şi Vârşeţ

Bune practici între Caraş-Severin şi Vârşeţ

DISTRIBUIȚI

Românii şi sârbii învaţă să-şi armonizeze administraţiile
O serie de rezultate atinse până în prezent în cadrul proiectului transfrontalier „Schimb de bune practici între administraţiile publice” au fost prezentate vineri, 18 noiembrie, în cadrul unei conferinţe de presă, susţinută în sala de şedinţe a Consiliului Judeţean Caraş-Severin, de către managerul proiectului, Victor Naidan şi preşedintele Adunării Comunale Vârşeţ, Stevica Nazarcic. Implementat de Consiliul Judeţean Caraş-Severin, în parteneriat cu Primăria Vârşeţ, proiectul îşi propune, aşa cum a declarat managerul de proiect, promovarea schimbului de bune practici între cele două administraţii. Până în prezent au fost organizate patru ateliere comune de lucru şi au fost instruite echipele celor doi parteneri ce lucrează la implementarea proiectelor cu finanţare europeană. Tot prin acest proiect, compartimentele ce se ocupă cu implementarea proiectelor europene au fost dotate cu echipamente şi mobilier şi au la dispoziţie un soft dedicat managementului proiectelor. “Cantitatea de informaţii noi obţinute prin proiect este semnificativă, iar rezultatele, după ce vor fi făcute publice, vor fi de un real ajutor în a înţelege cum funcţionează administraţiile de o parte şi de alta a graniţei, care sunt deosebirile şi asemănările şi care sunt lucrurile pe care le putem învăţă unii de la celalalţi”, a declarat cu această ocazie Victor Naidan. Importanţa acestui gen de proiecte a fost subliniată şi de către preşedintele Adunării Comunale Vârşeţ, Stevica Nazarcic, care şi-a exprimat dorinţa de a continua colaborarea dintre cele doua administraţii, pe aceleaşi coordonate. Managerul de proiect, Victor Naidan, a mai adaugat că, în cursul săptămanii următoare, va prezenta propuneri de proiecte viitoare, iar după ce vor fi analizate de partenerul sârb, se va trece la selectarea acelora care sunt de interes pentru ambele părţi. Proiectul se derulează în perioada ianuarie – decembrie 2011 şi are o valoare totală de 168.754 euro, din care aproximativ 143.440 euro finanţare nerambursabilă IPA, 15.366 euro finanţare nerambursabilă din partea Guvernului României, 2.364 euro contribuţia Consiliul Judeţean Caraş-Severin şi 7.582 euro contribuţia Primăriei Vârşeţ.

 

Comentarii

comentarii